Traficul rutier se va desfășura cu restricții pe DN1 în Prahova, timp de o lună de zile, pentru desfășurarea unor lucrări de reparații. Intervențiile au loc în zona Bănești.
Atenţie, şoferi! Restricții de trafic timp de o lună pe DN1, între Braşov şi Ploieşti
Potrivit Centrului Infotrafic al IGPR, începând de miercuri, 13 mai, traficul rutier este restricționat pe prima bandă a DN1, sensul de mers dinspre Brașov către Ploiești, pe tronsonul kilometric 99 – 99+550 de metri, pe raza localității Bănești, județul Prahova, pentru a permite efectuarea unor lucrări de refacere și consolidare a părții carosabile.
De asemenea, începând cu data de 18 mai a.c., vor fi impuse restricții de trafic și pe banda nr. 1 a sensului de mers Ploiești către Brașov, pe DN1, pentru refacerea rigolei de scurgere a apelor pluviale.
Lucrările de reparații la partea carosabilă au ca termen de finalizare data de 14 iunie 2026.
