Eveniment

Regele Charles al 3-lea, spitalizat din cauza efectelor secundare ale tratamentului împotriva cancerului

Gabriela Bunghez

Regele Charles al III-lea, care suferă de un cancer, a fost spitalizat timp de câteva ore joi şi a fost nevoit să-şi anuleze mai multe întâlniri prevăzute vineri, anunţă joi seara, într-un comunicat succint, postat pe reţele de socializare, Palatul Buckingham, transmite News.ro.

Regele Charles a trebuit să fie plasat sub observaţie la spital

”Regela Charles a trebuit să fie plasat sub observaţie la spital în această (joi) dimineaţa, după ce a resimţit efectele secundare ale tratamentului său împotriva cancerului.

”Majestatea Sa a revenit acum la Clarence House şi, ca măsură de preacuţie, cu aviz medical, programul de mâine (vineri) va fi de asemenea reprogramat.

”Majestatea Sa le cere scuze tuturor celor care ar putea fi incomodaţi sau dezamăgiţi de această situaţie” anunţă în acest comunicat Palatul Buckingham.

Regele Charles, îngrijit din februarie 2024 împotriva unui cancer

Anunţul cu privire la cancerul regelui, în vârstă de 76 de ani, a zguduit Regatul Unit.

Regele Charles al 3-lea este îngrijit din februarie 2024 împotriva unui cancer a cărui natură nu a fost făcut publică niciodată.

El şi-a reluat rapid îndatoririle publice după ce a început tratamentul.

Familia regală nu a precizat dacă este îngrijit prin chimioterapie sau radioterapie.

Regele Charles şi-a reluat angajamentele la sfârşitul lui aprilie 2024, la două luni  şi jumătatea după anunţarea cancerului său.

În octombrie, el şi-a reluat vizitele în străinătate şi a efectuat o deplasare de 11 zile în Australia şi în Samoa, la un summit al Commonwealthului, împreună cu regina Camilla, o perioadă în care a făcut o pauză în tratament.

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer

Sănătatea familiei regale s-a aflat în centrul atenţiei în 20204, după anunţarea cancerului regelui, iar în martie al Prinţesei Kate.

Prinţesa a anunţat la jumătatea lui ianuarie că se află în remisie, fără să dezvăluie natura cancerului său.

Amintim că, anul trecut, Regele Charles al III-lea şi-a anulat vizita la reședința sa de vară de la Viscri, din cauza problemelor de sănătate.

Regele Charles și-a anulat vizita anuală la Viscri. De ce nu mai vine suveranul britanic în România?