VideoEducaţie

Rectorul Universității Transilvania: „Eu am adus gândacii în cămine sau cei care au stat acolo?”

Marian Stoica

Disputa dintre rectorul Universității Transilvania din Brașov, Ioan Abrudan, și studenții nemulțumiți de noile reguli ale instituției a ajuns virală. Rector încă din 2012 al universității, deși legea prevede o limită de două mandate, Abrudan a sugerat că studenții au adus gândaci în cămine, scrie Adevărul.

Peste o sută de studenți ai Universității Transilvania din Brașov au protestat, săptămâna trecută, nemulțumiți de condițiile de studiu, de noile reguli privind prezența obligatorie și de lipsa de comunicare din partea conducerii. Discuțiile cu rectorul Ioan Vasile Abrudan au fost tensionate, iar tinerii reclamă taxe prea mari, săli supraaglomerate și probleme în cămine.

Scena în care rectorul Ioan Vasile Abrudan le-a reproșat studenților că ei sunt cei care aduc în cămine gândaci a stârnit ample discuții pe platforma Reddit.

„Suntem o sută de oameni într-o sală, scriem pe pereți!”

Principalul motiv al protestului este prezența obligatorie la cursuri, introdusă printr-un nou regulament adoptat în iulie. Studenții afirmă că documentul nu a fost comunicat prin e-mail sau prin intermediul profesorilor, ci „doar publicat pe site, într-un colț unde nu intră nimeni”.

„Noi ne dorim să muncim, dar să și studiem. Orarul nu ne permite nici măcar un job part-time. Mulți dintre noi avem zile cu 12 ore, unii termină cursurile la ora 10 seara”, a declarat Răzvan Pirtea, organizator al protestului.

Ioan Vasile Abrudan
Rectorul Ioan Vasile Abrudan

Rectorul Ioan Vasile Abrudan le-a explicat studenților că „învățământul cu frecvență înseamnă frecvență în universitate, nu în altă parte.”

Replica studenților a venit imediat: „Tu vrei să-mi spui că am cursuri obligatorii, dar unde stau? Suntem o sută de oameni într-o sală, scriem pe pereți, pe genunchi, unii stăm pe jos.”

Un alt motiv de revoltă este taxa de transfer, care ar fi ajuns la 50.000 de lei pentru studenții de la buget care doresc să se mute la o altă universitate. De asemenea, taxa de școlarizare a crescut considerabil în ultimul an.

Artcolul complet, AICI

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !