Tehnicianul echipei PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, a mers noaptea, imediat după ce a ajuns în ţară, la Spitalul Universitar pentru a-l vedea pe Mircea Lucescu, internat în stare critică.
Răzvan Lucescu: E o situaţie grea
Însoţit de mama sa Neli Lucescu şi de fiul său Matei, Răzvan Lucescu a intrat în spital cu puţin înainte de miezul nopţii. Cei trei au părăsit unitatea după câteva minute, relatează News.ro.
“E o situaţie grea. Vă rog mult, încercaţi să respectaţi acest moment. Sunt cei de la spital, care ştiu cel mai bine să vă explice. Dau comunicate atunci când este nevoie şi când simt că e momentul. Înţelegeţi asta. Nu e simplu deloc”, a spus Răzvan Lucescu.
Răzvan Lucescu a revenit în România, duminică seară, imediat după meciul din Grecia al echipei PAOK.
„Ce aş putea să vorbesc? E o situaţie grea, complicată. N-am mai multe… Sunt oamenii de la acolo, la spital, care vă vor da toate informaţiile. Eu oricum nu ştiu să vă explic acum”, a spus Răzvan Lucescu la aeroport, după sosirea în ţară.
Cu Răzvan Lucescu pe bancă, formaţia PAOK Salonic, a remizat, duminică seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Panathinaikos, într-un meci din prima etapă a play-off-ului din Grecia.
Ministrul Sănătăţii, despre starea lui Mircea Lucescu: Din păcate, este în stare critică
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat duminică seară că Mircea Lucescu este în stare critică şi se află la ATI, iar starea sa s-a degradat în ultimele 24-48 de ore din punct de vedere medical. Ministrul a precizat că Lucescu este îngrijit, la terapie intensivă.
„Din păcate, este în stare critică. Este la ATI, s-a degradat în ultimele 24-48 de ore din punct de vedere medical. Mi-e greu să mă pronunț sau să speculez cu privire la prognosticul medical”, a spus Rogobete, la Antena3.
Starea fostului antrenor al echipei naţionale de fotbal Mircea Lucescu s-a înrăutăţit, duminică noaptea el fiind transferat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă după ce aritmiile au devenit severe şi nu a mai răspuns la tratament.
Foto: Gandul.ro si Digisport.ro
Starea lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit. Legenda fotbalului românesc a fost transferată la ATI

