Social

2,64% – rata şomajului din județul Brașov, în luna iulie

Marian Stoica

La sfârșitul lunii iulie 2025 în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov erau înregistrați 6.822 șomeri (din care 3.156 femei), rata șomajului fiind de 2,64%.

Din totalul de 6.822 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Brașov, 1.096 persoane erau beneficiare de indemnizaţie de şomaj, iar 5.726 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 4.941 șomeri provin din mediul rural și 1.881 sunt din mediul urban.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 6.822
< 25 ani 828 (12%)
între 25-29 540 (8%)
între 30-39 1.578 (23%)
între 40-49 1.614 (24%)
între 50-55 1.053 (15%)
peste 55 ani 1.209 (18%)

Șomerii cu învățământ primar și fără studii reprezintă 42% din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Brașov urmați de șomerii cu studii gimnaziale în procent de 35%,  iar 10% au absolvit învățământul liceal. Șomerii cu nivel de învățământ profesional/arte și meserii reprezintă 8% din totalul șomerilor înregistrați, urmați de persoanele cu studii superioare 4%, iar cei cu învățământ postliceal reprezintă 1%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.144 persoane (512 femei) foarte greu ocupabile, 1.885 persoane (848 femei) greu ocupabile, 3.408 persoane (1.592 femei) mediu ocupabile, iar 385 (204 femei) sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Brasov sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Brasov la adresa www.anofm.ro.

SURSA: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brasov

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !