La sfârșitul lunii octombrie 2025 în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov erau înregistrați 7.126 șomeri (din care 3.421 femei), rata șomajului fiind de 2,77%.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,72%, în luna octombrie acest indicator a inregistrat o usoara crestere.
Din totalul de 7.126 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Brașov, 1.123 persoane erau beneficiare de indemnizaţie de şomaj (16%), iar 6.003 erau șomeri neindemnizați (84%).
În ceea ce privește mediul de rezidență, 5.214 (73%) șomeri provin din mediul rural și 1.912 (27%) sunt din mediul urban.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
| Grupa de vârstă | Stoc la finele lunii |
| Total | 7.126 |
| < 25 ani | 990 (14%) |
| între 25-29 | 616 (9%) |
| între 30-39 | 1.658 (23%) |
| între 40-49 | 1.615 (23%) |
| între 50-55 | 1.042 (15%) |
| peste 55 ani | 1.205 (16%) |
Șomerii cu învățământ primar și fără studii reprezintă 40% din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Brașov urmați de șomerii cu studii gimnaziale în procent de 35%, iar 10% au absolvit învățământul liceal. Șomerii cu nivel de învățământ profesional/arte și meserii reprezintă 8% din totalul șomerilor înregistrați, urmați de persoanele cu studii superioare 6%, iar cei cu învățământ postliceal reprezintă 1%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.071 persoane (485 femei) foarte greu ocupabile, 2.044 persoane (963 femei) greu ocupabile, 3.597 persoane (1.739 femei) mediu ocupabile, iar 414 (234 femei) sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Brasov sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Brasov la adresa www.anofm.ro.
SURSA: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!