Un urs, care pare să fie un pui, a fost surprins în această dimineaţă pe o stradă din centrul Braşovului. Animalul a fost filmat pe strada Gheorghe Baiulescu, în apropierea Facultăţii de Silvicultură şi a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”.
Pui de urs filmat în centrul Braşovului. Animalul a alergat printre maşini, lângă „Şaguna” şi Facultatea de Silvicultură
În imaginile postate pe reţelele de socializare se vede cum ursul aleargă nestingherit prima dată „civilizat” pe trotuar, apoi pe carosabil, printre maşinile aflate în trafic şi cele parcate. La un moment dat, o autoutilitară care circula prin zonă merge chiar în spatele animalului, în timp ce acesta încearcă să îşi continue drumul pe stradă.
Prezenţa animaluluii într-o zonă intens circulată din municipiu a atras rapid atenţia trecătorilor şi a şoferilor.
Tot mai multe apariţii ale animalelor saăbatice au fost semnalate în ultima perioadă în Braşov şi în localităţile din jur, inclusiv în zone apropiate de cartiere şi drumuri circulate.
