Politică

Protest neautorizat în Bucureşti, pentru susţinerea lui Călin Georgescu, promovat de AUR

Gabriela Bunghez

Un protest de susținere a fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu este anunțat pentru sâmbătă, de la ora 14:00, în Parcul Izvor din București.

Solicitarea de autorizare a acestei manifestări a fost făcută de trei persoane fizice, însă Primăria Capitalei a refuzat să dea aviz, în condiţiile în care sâmbătă are loc şi un meci de fotbal al naţionalei României, iar primarul Capitalei spune că specialiştii din primărie au identificat pe reţele de socializare fel şi fel de îndemnuri la proteste violente.

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea de chemare în judecată a Primăriei Bucureşti, depusă de organizatorii protestului, ca fiind neîntemeiată, transmite News.ro

Protest neautorizat în Bucureşti, pentru susţinerea lui Călin Georgescu, promovat de AUR

Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că, deşi nu se consideră organizator, se va alătura manifestanţilor, alături de membrii AUR care se află în interiorul Palatului Parlamentului, la o acţiune a partidului. AUR a mai anunţat că liderii Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) vin la Bucureşti pentru a-l susţine pe George Simion şi vor asista la protestul din Parcul Izvor.

AUR a promovat pe reţelele de socializare manifestaţia care are loc sâmbătă în Parcul Izvor.

„PROTEST PENTRU DEMOCRAŢIE ŞI LIBERTATE”, este intitulată manifestaţia din Parcul Izvor, care apare pe paginile de socializare ale organizaţiilor AUR şi care este programată să înceapă la ora 14.00.

Simion anunţă că va participa la manifestaţia din Parcul Izvor: Voi ieşi din clădirea Parlamentului şi mă voi alătura manifestanţilor

„Alături de foarte mulţi români, mulţi dintre ei neafiliaţi politic, vom participa mâine, adunarea este la ora 13, începutul la ora 14, la o manifestaţie de susţinere a lui Călin Georgescu”, a declarat George Simion, vineri, într-o conferinţă de presă.

Simion a anunțat că va protesta și în fața Primăriei Capitalei, dimineața de la 10.00

Simion a admis vineri că manifestaţia nu a fost aprobată, susținând că Primăria Capitalei a fost notificată de două ori pentru această manifestaţie, o dată de trei participanţi la protestele din faţa Arestului Central şi a doua oară de Nicolae Voiculeţ, muzician şi membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român din partea AUR.

În consecință, liderul AUR a anunțat că începând cu ora 10.00 va mai face un protest, la Primăria Capitalei, relatează G4Media.

Conform cererii depuse la Primărie, pentru autorizarea manifestației, este estimată o prezență de 5000 de persoane, deși în discursul său Simion s-a referit la „zeci de mii” de participanți. Cererea depusă de AUR nu a fost avizată Primăria Capitalei, iar pe tot parcursul săptămânii, Simion a acuzat instituțiile statului de „dictatură”, indicându-l inclusiv pe președintele Nicușor Dan că ar fi dat ordin ca primarul Ciucu să nu autorizeze protestul AUR.