Eveniment

Program special la Biserica Neagră, în perioada sărbătorilor de iarnă

Gabriela Bunghez

În perioada sărbătorilor de iarnă, programul de vizitare va unul special la Biserica Neagră.

În perioada sărbătorilor de iarnă, Biserica Neagră poate fi vizitată în timpul programului obișnuit: marți-sâmbătă, între 10:00 – 18:00, iar duminică și luni între 12:00 – 18:00, cu excepția anumitor zile.

În data de 19 decembrie, programul de vizitare va fi între 13.00 – 18.00.

În data de 24 decembrie, publicul va putea vizita biserica între 10:00 – 16:00, urmând ca seara să fie dedicată slujbelor de Ajun.

De la ora 17:00 va avea loc slujba comunității Bisericii Negre, în limba germană, iar de la ora 18:30 va fi slujba în limba română, la care comunitatea vă invită cu drag să participati.

În ultima zi a anului, 31 decembrie, Biserica Neagră va fi deschisă pentru vizitare atât înainte, cât și după concertul „La cumpăna dintre ani”, cu un scurt program în intervalele orare 10.00 – 11.30 și 13:00 – 14:00.

În prima zi de Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi a noului an, lăcașul de cult va fi închis pentru vizitare.

Magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO, va fi deschis zilnic între orele 10:00 și 19:00, cu excepția zilelor de 25 decembrie și 1 ianuarie, când va fi închis.

În zilele cu program redus, va funcționa astfel: pe 24 decembrie, între 10:00 – 16:00, iar pe 31 decembrie, între 10:00 – 14:00.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !