Ora 9:30, sambata dimineata. Interfonul suna lung. Mama – care era plecata sa faca cateva cumparaturi ma roaga, cu o voce strangulata, sa-i deschid.
Ajunsa in casa, suparata si rosie la fata, nu spune nimic. Ma gandesc ca poate e obosita de urcatul scarilor (stam la etajul 4) sau poate a alergat-o vreun maidanez (ca e la moda, desi in cartierul Tractorul, pe strazile principale cel putin, nu prea sunt).
Incerc, s-o provoc la o discutie sa aflu ce s-a intamplat. Si intr-un final imi spune ca:
A intrat in magazinul “PROFI” din cartierul Tractorul. Face cateva cumparaturi si se aseaza frumos la singura casa deschisa la acea ora. In fata ei, trei persoane, cu cosurile pline de cumparaturi isi asteapta randul la casa.
In spatele mamei, o tanara cu cateva cumparaturi in cos dar si cu doi copii mici, abia tinandu-i de maini sa nu darame ceva si explicandu-le ca produsele aflate in jurul casei de marcat (bomboane, batoane de ciocolata, gume) sunt defapt pentru cei mari si nu pentru ei.
Copilasii nu s-au lasat prea convinsi si puneau tot felul de intrebari, plictisiti si de faptul ca nu avansase deloc.
Unul dintre gardienii de serviciu, aflat pana atunci intr-un colt al magazinului, considera ca e bine sa intervina in modul cel mai inteligent posibil: le spune celor doi copilasi (care nu aveau mai mult de 2-3 ani) ca daca nu sunt cuminti va veni cu un sac mare si ii va baga in el (?!?!).
Instinctul matern al mamei izbucneste in acel moment: “decat sa aduceti un sac, mai bine a-ti mai deschide o casa, pentru ca deja e foarte multa lume si aglomeratie”.
Imi pare rau, dar mama cred ca deja a intrat cu aceasta remarca in cele “3 ceasuri rele” de sambata. ![]()
Singura casiera existenta, sare ca arsa: “Ce doamna, nu avem personal, se descarca marfa, ce va plangeti pentru 2-3 persoane pe care le aveti in fata ! Sau n-ati dormit bine azi noapte ? Ori va grabiti, ca de, sunteti pensionara .. ? Sau poate i se arde friptura in cuptor, ori are copiii mici acasa – completaza foarte vioi si agentul de paza.”
Din spatele mamei, din sirul indian care era format deja de 12-13 persoane se aud voci ca asa este mereu, ca doamna casiera este de fiecare data foarte tafnoasa, ca se poarta foarte urat cu toti clientii, sustinuta mereu de acelasi gardian.
Intr-un moment de respiro, mama reuseste sa le spuna ca ei sunt angajati acolo tocmai pentru a-si face datoria, ca ei sunt cei care trebuie sa fie in slujba cumparatorului si nu invers.
Bineinteles, ca mama iar a cazut in abatere. Mai apriga ca inainte, aceeasi casiera ii da o replica la care toti din jur au ramas muti: “ce, voi pensionarii (e drept ca la coada erau numai oameni in varsta), care aveti 20 de milioane pensie, care stati si va plimbati toata ziua, care… stiu eu ce ati muncit toata viata veniti acum si comentati. Eu muncesc pe 700 de lei si muncesc din greu (deocamdata cu vorba !) nici nu mai apuc pensia…”
Cateva voci incearca s-o puna la punct: o fac obraznica si ii sugereaza sa-si schimbe serviciul in cazul ca nu-i convine.
Acelasi agent de paza, care nu pare deloc tanar, ba din contra, o sustine neconditionat, ba chiar ii sugereaza doamnei casiera sa nu se mai supere, caci unii sunt pusi mereu pe cearta si ca … educatia (adica mama si ceilalti nu mai poti fi educati la varsta asta).
O doamna de la aceeasi coada renunta la cumparaturi si pleaca suparata, iar mama reuseste, intr-un final sa-si achite cumparaturile, nu inainte de a cere o condica ( acel caiet de sugestii si reclamatii). Nu primeste niciun raspuns (totusi, gardianul incepe sa zambeasca dispretuitor, mandru de cele intamplate).
Iesita afara, mama se intalneste cu inca doua doamne care o sustinusera si in magazin. S-au uitat uimite una la alta, nedumerite si indignate de umilinta (de cumparator cinstit si platitor de taxa la stat) de care avusesera parte.
Dar nici ele nu s-au lasat. Nu de alta, dar pensionare, pensionare, dar si ele fusesera “cineva”. Mama fusese inginera, o alta profesoara, iar cealalta functionara. Dupa o mica socoteala, aveau toate mai multa scoala si experienta decat varsta casierei.
Se intorc in magazin si roaga un baiat de la o alta casa (care a fost deschisa intre timp) sa le faca legatura cu responsabilul magazinului.
Intr-un minut (poate nici atat) apare in fata lor un tanar nedumerit ca cineva il solicita. Saluta politicos si le intreaba pe doamne ce s-a intamplat. Doamnele nu reusesc sa-i spuna mare lucru, caci … aceeasi casierita “agresiva” sare ca arsa si incepe un comentariu … identic cu cel de mai sus.
Tanarul, incearca s-o reduca la tacere, dar fara prea mult succes.
El, in stilul lui timid si politicos, schiteaza niste scuze, promite sa ia masurile necesare si le conduce pe doamne pana la iesirea din magazin.
sursa: billy.ro