La fel ca și în cazul Bisericii Ortodoxe, zicerea: „Fă ce spune popa, nu ce face popa“ se aplică și în cazul credincioșilor Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, unde a predicat profesorul de la Facultatea de Medicină, Lazăr Onisâi, prins în flagrant vineri luând mită de la un achetator sub acoperire pentru a promova „examenul“. Onisâi a fost reținut pentru a se „odihni“ sâmbătă…
Profesorul va fi cercetat în libertate după ce Tribunalul Braşov a respins, sâmbătă seară, propunerea procurorilor de arestare preventivă.
Profesorul a fost dus la Tribunalul Braşov cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru luare de mită, însă judecătorii au respins solicitarea procurorilor şi au impus interdicţia de a părăsi localitatea pentru 30 de zile, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Alina Popescu.
Procurorii au făcut recurs, acesta urmând să se judece luni, de la ora 9.00, la Curtea de Apel Braşov.
Conform adventistul.ro, ca doctrină socială, Biserica Adventista sustine mandatul evanghelic de a ingriji de saraci si de victimele catastrofelor. Responsabilitatea de a ingriji de trebuintele persoanelor defavorizate provine din credinta conform careia credinciosul este administratorul, nu proprietarul a tot ce are, motiv pentru care este dator sa foloseasca binecuvantarile primite de la Dumnezeu pentru implinirea nevoilor celor lipsiti. (Acesta o fi fost motivația acțiunilor profesorului-pastor? „implinirea nevoilor celor lipsiti“).
Hristos a spus că „robul acela, care a ştiut voia stăpînului său, şi nu s-a pregătit deloc, şi n-a lucrat după voia Lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n-a ştiut-o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult, şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult” (Luca 12, 47. 58). Din fericire pentru Onisâi, legile lumești nu îl vor pedepsi mai aspru pentru „păcatele“ sale.