Social

Primul ghiozdan la Săcele, Codlea, Zărneşti şi Râşnov

Sebastian Dan

Programul „Primul ghiozdan” este un succes în toate comunităţile unde a fost adoptat de către autorităţile locale.

La Săcele, 385 de elevi de clasa I beneeficiază de acest suport. Costul total al proiectului „Primul Ghiozdan” este de aproximativ 38.000 de lei. Adică aproximativ 100 de lei/copil (98 lei).

Este vorba de un ghiozdan echipat cu toate rechizitele școlare necesare: caiete, coperți, etichete, bibliorafturi, penar, stilou, cariocă, set geometrie, creioane, bloc de desen, acuarele, pensule, lipici, foarfecă, etc.  

„Încă de la preluarea mandatului de primar am precizat că educația va fi o prioritate pentru administrația săceleană. Și de fiecare dată am demonstrat prin fapte, nu prin vorbe. Din iunie 2016 și până în acest moment am alocat 2.952.000 LEI pentru investițiile și reparațiile materiale ale școlilor și grădinițelor din Municipiul Săcele. Anul acesta aproximativ 700.000 de lei au fost direcționați către reparații și investiții. Astfel la Grădinița Liceului Zajzoni Rab Istvan și la Școala Gimnazială Nr.5 a fost înlocuit acoperișul. La Sala de Sport a Liceului Tehnologic Victor Jinga s-au facut lucrări de hidroizolație și termoizolație, iar la Școala Gimnazială Nr.4 lucrări de reparații și zugrăveli exterioare. La Corpul C al Liceului Teoretic George Moroianu (fosta Școală Nr.6) s-au realizat lucrări de reparații și zugrăveli interioare și exterioare, lucrări de împrejmuire și asfaltarea curții interioare. Educația va rămâne și de acum înainte o prioritate pentru administrația săceleană”, ne-a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.

Virgil Popa

La Râşnov, valoarea totala alocată acestui proiect este de 35.000 de lei. Defalcat, s-au alocat 22.000 la scoala generala nr. 2 si 13.000 de lei la scoala generala nr. 3.

La scoala generală 3, la clasa pregatitoare, sunt 21 de fete si 24 de baieti, iar la clasa I sunt 32 de fete si 32 de baieti. La scoala generală nr. 2, la clasa pregatitoare, sunt 55 fete si 70 baieti, iar la clasa I sunt 56 fete si 55 baieti.

La clasa pregatitoare ghiozdanul contine: 7 caiete, penar, creioane, culori, hartie glasata, acuarele , lipici, pensula, plastilina si plansa pentru plastilina si o radiera. pentru micuții de la clasa I, ghiozdanul are: acuarele, pensule, ascutitoare, betisoare, 6 caiete, bloc de desen, creioane, culori, penar, coperte caiete, radiera, rezerva cerneala albastra si stilou și rigla.

„Prin acest program, ca şi prin investiţiile pe care Primăria Râşnov le-a făcut în modernizarea, dotarea, igienizarea tuturor unităţilor de învăţământ din oraş, dorim să asigurăm toate condiţiile pentru un sistem educaţional de calitate în oraşul nostru, care să aibă ca finalitate rezultate cât mai bune la învăţătură”, spune primarul Râșnovului, Liviu Butnariu.

Liviu Butnariu

La Zărnești, tradiția de câțiva ani este ca micuții care termină grădinița să primească un ghiozdan la final de an școlar, pentru a-l avea pregătit când sună primul clopoțel. Anul acesta, 195 de copii au primit un ghiozdan din partea Primăriei.

„Am discutat și cu colegii și vrem ca, de anul viitor, copii care încep școala să găsească în prima zi, pe băncuțe, primul ghiozdan din viața lor ca elev, dotat conform cerințelor stabilite de reprezentanții școlii”, a precizat primarul Alexandru Igrișan.

În municipiul Codlea, Primăria a pregătit 421 de ghiozdane dotate cu tot ce trebuie: caiete, penar, ascuțitoare, creioane, riglă etc. Valoarea este de 133 de lei/copil. Programul a demarat la Codlae în anul 2017.

„Programul reprezintă un ajutor substanţial pentru multe familii, mai ales pentru cele cu mulţi copii, iar până acum a fost foarte bine primit de către beneficiari. urmărim sprijinirea familiilor care își trimit copiii în primul an de școală. Este, pe lângă ajutorul material, și un gest simbolic, un semnal că Primăria și Consiliul Local Codlea se implică în prevenirea și combaterea fenomenului de abandon școlar, care ia amploare îngrijorătoare”, a delcarat pentru newsbv.ro primarul intermiar al municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu.

Mihai Cîmpeanu