Main Story

Primarii din 16 localităţi braşovene au bătut palma pentru RAT-ul metropolitan

NewsBv

Municipalitatea braşoveană a bătut palma cu edilii din alte 15 localităţi, din zona metropolitană Braşov, pentru constituirea Asociaţiei Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov. Conform hotărârii adoptate de aleşii locali, personalul acesteia are rolul de a face demersurile pentru organizarea eficientă a sistemului de transport public şi acoperirea nevoilor de mobilitate ale tuturor locuitorilor din zona metropolitană. „Din experienţa oraşelor şi aglomerărilor urbane din statele Uniunii Europene, organizarea la nivel metropolitan a sistemelor de transport public a contribuit la dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale prin asigurarea necesarului de mobilitate a locuitorilor şi implicit accelerarea procesului de dezvoltare economică şi socială”, se precizează în raportul de specialitate care a stat la baza constituirii acestei Asociaţii şi a aprobării hotărârii de Consiliu Local.

La nivelul zonei metropolitane Braşov, realizarea unui sistem de transport la nivel metropolitan poate avea o serie efecte benefice cum ar fi creşterea nivelului de siguranţă şi confort al călătorilor, optimizarea traficului, creşterea mobilităţii populaţiei în interiorul spaţiului metropolitan către zone de interes public (zone de dezvoltare economică, zone comerciale, spaţii de agrement şi petrecere a timpului liber), dar şi dezvoltarea turismului în spaţiul metropolitan, prin asigurarea posibilităţii turiştilor de a ajunge facil la diverse obiective turistice din interiorul Zonei Metropolitane Braşov cu ajutorul transportului public.

Primăria Braşov a participat la patrimoniul iniţial al Asociaţiei cu suma de 250 de lei, cotizaţia anuală pentru fiecare localitate urmând să fie de 300 de lei. Unul dintre proiectele prioritare pe care autorităţile braşovene îl pregătesc spre finanţare în perioada 2014 – 2020 este crearea unui operator regional de transport în comun în zona metropolitană Braşov, crearea acestei asociaţii fiind unul dintre primii paşi care va sta la baza implementării proiectului.