
A doua ediție a galei premiilor de excelență la învățătură s-a desfășurat astăzi, în Aula Universității Transilvania.
Proiectul a fost inițiat anul trecut de către municipalitate și sunt premiați toți elevii care au obținut premiile I, II și III din școlile și liceele brașovene, inclusiv cele cu profil tehnic din clasele V – XII.
La Gală au fost reprezentați doar elevii de clasele a VIII-a și a XII-a, iar colegii lor de la liceele tehnice, care fac practica de vară în aceste zile, va fi organizat un eveniment similar în cadrul ședinței de Consiliu Local din luna iulie.
„Am inițiat acest proiect la nivelul municipiului Brașov astfel ca, pe lângă premierea pe care o fac unitățile de învățământ, Primăria și Consiliul Local Brașov să completeze această performanță. Poate nu este foarte mult, dar este o recunoaștere, fiindcă vrem să le acordăm o atenție deosebită elevilor care fac performanță. Pe lângă investițiile pe care le facem în domeniul educațional, acest lucru vine ca un parcurs pentru elevii care fac performanță”, a declarat George Scripcaru, care le-a urat succes elevilor care urmează să dea Evaluarea Națională și Bacalaureatul.
Prezentă la această gală, inspectorul general școlar Ariana Bucur a ținut să îi felicite pe elevi, dar și pe profesori, pentru că au reușit să ducă nivelul brașovean la acest nivel.
,,Mă bucur că, în sfârșit, se vorbește mai mult decât până acum de excelență în educație. Tot ce ați clădit până la acest moment este fundamentul pentru țintele pe care vreți să le atingeți” a adăugat aceasta.
„Îi felicit pe elevii brașoveni care sunt în top și le sunt recunoscător profesorilor, dar și părinților, care s-au implicat ca elevii să ajungă să facă performanță și sper ca o mare parte dintre aceștia să devină studenții noștri. Toți șefii de promoție din liceele și colegiile din județul Brașov care vor deveni studenții noștri vor primi la începutul anului universitar un laptop și vor avea asigurată o masă caldă pe zi”, a încheiat seria discursurilor rectorul Universității Transilvania, Ioan Vasile Abrudan.
În premierea elevilor cu rezultate deosebite s-a implicat și compania RCS&RDS, care lea oferit șefilor de promoție de clasa a XII-a câte un smartphone, dar și un abonament gratuit pe un an, iar pentru șefii de promoții de la celelalte clase, pentru olimpici, voluntari, dar și pentru corul Colegiului „Meșotă” și Fanfara Colegiului „Șaguna”, câte un rucsac pentru laptop.
La nivelul municipiului sunt premiați peste 1.800 de elevi, cu aproape 100 mai mult faţă de anul trecut. Premiile sunt, la fel ca și anul trecut, de 300 lei pentru elevii cu premiul I, 200 de lei pentru cei cu premiul II și 100 lei pentru cei cu premiul III.
Reprezentanţii Primăriei au precizat că plata premiilor către elevi va fi organizată conform legii de fiecare instituţie de învăţământ, dar nu mai târziu de 31 iulie 2015.
CLICK pe poze pentru a se mări!




