Primăria Codlea a lansat astăzi pe SICAP licitația publică de achiziționare a unei autospeciale de pompieri multirol.
Autospeciala pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență este dotată pentru prima intervenţie şi cercetare. Mașina are semnalizatoare acustice și luminoase, aparate de respirat, mijloace pentru stins incendii.
Pot fi cazuri în care nici nu va fi nevoie de intervenția acestei maşini speciale, ci doar să ajungă la locul incidentului şi să izoleze zona, să o semnalizeze sau sa o delimiteze cu benzi, până la venirea altor forțe specializate pentru anumite intervenții.
„ Principalele beneficii constau in cresterea gradului de siguranta al populatiei si imbunatatirea capacitatii de raspuns in situatiile de urgenta la nivelul Municipiului Codlea. Nu este vorba despre o simplă mașină de pompieri. Este o autospecială cu aparaturi și dotări multiple pentru diverse cazuri de intervenție, nu doar incendii. Este necesară cu atât mai mult cu cât poate interveni în zone greu accesibile, unde autospecialele mari, dotate cu apă și spumă, de multe ori sunt în imposibilitatea de a ajunge, iar intervenția pompierilor este dificilă. Mașina este dotată cu troliu, cu generator, cu pompă de apă, scule pentru intervenții, aparate medicale detectoare de gaze, stații radio, mijloace de semnalizare, cricuri speciale pentru ridicarea greutăților, proiectoare de iluminat și mijloace de stins incendii”, a declarat pentru newsbv.ro primarul Mihai Cîmpeanu.
Durata estimata de realizare a achizitiei este de maximum patru luni. Valoarea totala estimata a investiției este de 190.756,30 de lei. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 12 august 2019, ora 15.00.