Din judeţ

Prima întreprindere socială din Brașov va funcționa la Codlea

Sebastian Dan

luminita olteanuConsilierii județeni din Brașov au aprobat astăzi, la solicitarea Luminiței Olteanu, colaborarea cu Direcția Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov și Fundația „Inimă pentru Inimă“, în vederea implementării proiectului „Economia Socială – șanse reale pentru o viață mai bună!“, proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale“.

Derularea proiectului cuprinde perioada ianuarie 2011- ianuarie 2014 și se realizează în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, Arhiepiscopia Ortodoxă Sibiu, Arhiepiscopia Tomisului, Universitatea „Lucian Blaga“ dinSibiu, Asociația „Comunita Nuova“, Consorțiul Cooperativelor Sociale și Asociația „Bambini in Romania“ (ultimele trei din Italia).

Activitatea principală a proiectului vizează înființarea a trei înteprinderi sociale, în cele trei regiuni unde proiectul se implementează. Întreprinderea socială este o persoană juridică de drept privat care desfășoară activitiăți îndomeniul economiei sociale, iar scopul principal nu ste obținerea de procfit, ci constă în îmbunătățirea condițiilor de viață și oferirea de noi ioportunități pentru perosanele dezavantajate sau făcând parte din categorii vulnerabile.

„Pentru realizarea întreprinderii sociale din Regiunea Centru, Fundația «Inimă pentru Inimă», în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, au înființat Asociația «Mereu pentru o viață mai bună», care va dezvolta o brutărie în orașul Codlea, în cadrul Centrului de Plasament «Albina», și care va crea locuri de muncă pentru persoanele aparținând grupului vulnerabil: persoane cu dizabilități, tineri de peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecți, femei, persoane de etnie romă“, a declarat pentru newsbv.ro consilierul județean Luminița Olteanu.

În acest sens, Consiliul Județean a aprobat astăzi folosirea gratuită a spațiului din incinta Centrului de Plasament „Albina“, unde va funcționa întrepinderea socială, care va avea ca obiect de acitivitate „producerea de panificiație și patiserie“. La rândul ei, Direcția de Asistență Socială va pune la dispoziție utilajele și echipamentele de la Centrul de Plasament „Albina“, iar Fudația „Inimă pentru Inimă“ va organiza și dezvolta în spațiul respectiv întreprinderea socială.

„Scopul nostru este de a le da încredere destinatarilor acestui proiect că sunt utili societății și nu sunt marginalizați. Mai mult, la această oră se lucrează la cadrul juridic prin care achiziția de pâine pentru centrele de asistență socială și centrele de plasament din județul Brașov să se facă de la această întrepindere socială“, a mai precizat pentru newsbv.ro Luminița Olteanu.