Eveniment

Prima creșă din Bartolomeu – Avantgarden va avea 70 de locuri şi va fi gata la primăvară (VIDEO)

Gabriela Bunghez

După ce săptămână aceasta preșcolarii din Bartolomeu – Avantgarden au mers la prima grădiniță din acest cartier, de anul viitor, cei mai mici, antepreșcolari, vor merge la prima creșă care se construiește în Bartolomeu – Avantgarden, pe strada Lebedei.

În primăvară, familiile din Bartolomeu – Avantgarden vor avea o creşă nouă

Primarul George Scripcaru a verificat stadiul lucrărilor, pentru a se asigura că acestea se desfășoară fără întârzieri.

Creșa de pe str. Lebedei este o creșă medie, cu șapte grupe, realizată cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, pe modelul celor de pe str. Ioan Socec și str. Fundăturii.

 „În primăvară vom avea aici creșa pentru copiii din Avantgarden. Vorbim despre 70 de copii și 70 de familii pentru care această investiție va însemna o problemă mai puțin în viața de zi cu zi. Prin investițiile în grădinițe și creșe, cred că suntem pe un drum bun în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii pentru învățământul preșcolar.

În fiecare cartier al municipiului Brașov în care există această nevoie construim unități de învățământ de la zero, iar acolo unde avem clădiri existente și condițiile ne permit, le extindem pentru a crește capacitatea și pentru a asigura infrastructura necesară sistemului educațional”, a explicat George Scripcaru.

Ce lucrări s-au realizat la creşa din Bartolomeu – Avantgarden

Până în prezent la creşa din Bartolomeu – Avantgarden, s-au finalizat lucrările de turnare a infrastructurii clădirii, până la cota 0 (fundațiile) și placa peste cota 0 (pardoseala). De asemenea, au fost montate toate instalațiile prevăzute în zona de subsol.

În ceea ce privește suprastructura, s-au armat toți stâlpii de rezistență și s-a început cofrarea lor. Urmează turnarea acestora, iar în paralel se vor cofra și turna grinzile și placa peste parter.

,,Estimăm că până la finalul acestui an vom reuși să închidem clădirea, inclusiv cu tâmplăria, fațadele și zidăria finalizate. În perioada următoare vom începe lucrările la planșeul peste parter, după care vom continua cu zidăriile și instalațiile interioare.

Suntem în grafic, iar lucrările se desfășoară conform termenelor stabilite. În perioada rece, vom continua lucrările la interior, cu finisajele și compartimentările, iar în primăvară cu amenajările exterioare”, a explicat Florin Potîrniche, șef șantier.

Ce dotări va avea noua creşă din Bartolomeu – Avantgarden

Creșa din Bartolomeu – Avantgarden va avea următoarele spații: șapte dormitoare, patru camere de joacă prevăzute cu vestiar, filtru și grupuri sanitare, grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, zonă de primire, cabinet medical cu izolator, zonă administrativă și nucleu tehnico-gospodăresc.

Bucătăria este prevăzută cu oficiu de primire, filtru de acces și depozitare temporară de aprovizionare.

Lucrările sunt realizate de Asocierea SC Icco Facility Management SRL – SC Europroiect SRL. Valoarea totală a contractului este de 14.149.424,17 lei inclusiv TVA.

Conform parteneriatului cu Compania Națională de Investiții (CNI), obligațiile primăriei sunt realizarea branșamentelor și realizarea pernei de balast.

Noi locuri în creșe și grădinițe în carierele brașovene

Continuăm programul de dezvoltare a infrastructurii pentru învățământul preșcolar. În fiecare cartier al municipiului Brașov în care există această nevoie construim unități de învățământ de la zero, iar acolo unde avem clădiri existente și condițiile ne permit, le extindem pentru a crește capacitatea și pentru a asigura infrastructura necesară sistemului educațional:

În următoarele săptămâni vor fi finalizate lucrările la grădinițele de pe str. Carpaților și de pe str. Ioan Socec.

La creșa de pe Socec, construită prin PNRR, s-a făcut recepția, mai sunt de făcut câteva lucrări de infrastructură și amenajări exterioare.

O altă grădiniță la care lucrările sperăm să se finalizeze în acest an este cea de pe str. Câmpului, care trece printr-un proces amplu de extindere.

Grădinița de pe strada Câmpului 7, copiii care sunt acum la Liceul Economic vor veni înapoi, în casă nouă. Grădinița este mult mai mare față de cum era înainte și va avea și posiobilitatea să primească mai mulți copii.

Până la sfârșitul acestui an vor fi finalizate și lucrările de mansardare și eficientizare energetică și la grădinița din Bartolomeu, de pe str. Inului.

Video AICI.