Economie

Prețul petrolului crește rapid după ce Trump a respins oferta de pace a Iranului

Gabriela Bunghez

Prețul petrolului a crescut puternic în tranzacțiile asiatice de luni dimineață, după ce președintele Trump a respins fără echivoc răspunsul Iranului la o propunere de pace redactată de SUA.

Prețul petrolului crește rapid după ce Trump a respins oferta de pace a Iranului

Reacția președintelui american Donald Trump la răspunsul Iranului la propunerea SUA de încheiere a războiului a determinat o nouă creștere a prețului petrolului.

Petrolul Brent a crescut cu până la 3,5%, ajungând la 104,80 dolari pe baril, în timp ce West Texas Intermediate (WTI) a urcat la aproape 99 de dolari, informează Medifax care citează Bloomberg.

Petrol

 „Este total inacceptabil”

Duminică seara, într-o postare pe Truth Social, Donald Trump a reacționat la răspunsul transmis de Iran la propunerea SUA de încheiere a războiului.

„Tocmai am citit răspunsul din partea așa-zișilor «reprezentanți» ai Iranului. Nu îmi place deloc — ESTE TOTAL INACCEPTABIL!”, a scris Trump într-un mesaj publicat pe platforma Truth Social.

Potrivit The Wall Street Journal, Teheranul declarat că ar permite deschiderea treptată a Strâmtorii Ormuz pentru traficul comercial, pe măsură ce Washingtonul va ridica blocada asupra navelor și porturilor iraniene.

Negocierile de pace dintre SUA și Iran, din nou în impas

Negocierile de pace dintre SUA și Iran par să fi intrat din nou în impas, în contextul în care tranzitul navelor de petrol prin Strâmtoarea Ormuz este grav perturbat încă din primele zile ale războiului.

Lipsa unui acord de pace în ultimele săptămâni a pus sub semnul întrebării posibilitatea redeschiderii Strâmtorii Ormuz, o cale navigabilă crucială pentru aproximativ o cincime din petrolul mondial. Între timp, Statele Unite mențin blocada navală asupra navelor și porturilor iraniene.

Prețul petrolului Brent, cu aproape 20 de dolari mai scump ca înainte de începerea războiului

Potrivit CNN, prețul petrolului Brent este cu aproape 20 de dolari mai scump decât era înainte de începerea războiului, în timp ce petrolul brut american este cu aproximativ 10 dolari mai scump.

Prețul petrolului

Trump suspendă operaţiunea de escortare a navelor prin Strâmtoarea Ormuz pentru a facilita un acord cu Iranul