Preţul la energia electrică va ramâne constant, dar cel al gazelor va creşte

Preţul la energia electrică va ramâne constant, dar cel al gazelor va creşte

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a anunţat că de la 1 aprilie, preţul gazelor naturale ar putea creşte cu până la 10% pentru consumul casnic, iar preţul energiei electrice s-ar putea ajusta.

Acest lucru va fi posibil ca urmare a faptului că prețul gazelor de producție internă va fi liberalizat. Practic, prețul gazelor de producție internă, care acum este 60 de lei pe MWh, se va alinia cu prețurile pieței estimate la 68-72 de lei.

„Odată cu finalizarea procesului de liberalizare la 1 aprilie 2017 şi în funcţie de evoluţia preţului la gazele din producţia internă, care ar putea ajunge la 68-72 lei/MWh faţă de 60 lei/MWh cât este în prezent, va avea loc o modificare de preţ cu aplicabilitate de la acea dată de sub 10%, estimarea noastră la acest moment fiind de 5%-6%”, au declarat reprezentanţii ANRE.

ANRE a precizat că populația nu va resimți această scumpire deoarece în perioada verii consumul de gaze este scăzut.

Alte articole:   Junii Brașovului coboară în Cetate în Duminica Tomii. Programul complet al evenimentelor din Săptămâna Luminată

În ceea ce priveşte energia electrică, se estimează o ajustare începând cu 1 iulie.

„În privinţa tarifelor la energia electrică aplicabile de la 1 iulie, odată cu trecerea într-o nouă etapă de dereglementare, nu estimăm o creştere a acestora, având în vedere că urmează o perioadă a anului caracterizată de un nivel crescut de hidraulicitate. Aceasta va induce o reducere a preţului energiei electrice pe piaţă de natură să echilibreze preţurile mari întâlnite în luna ianuarie, lună dificilă pentru sectorul de producere”, precizează ANRE, citat de mediafax.ro.

În primele luni ale anului, prețul energiei pe bursă a înregistrat un maxim istoric de 680 de lei/MWh, de trei ori mai mare decât într-o perioadă normală a acestui an.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate