Economie

Premierul Tudose: documentaţia pentru spitalul regional Braşov, prin 2019…

NewsBv

„Prezentarea bugetului anual reprezintă un moment deosebit de important pentru România, un moment în care sunt prezentate și prioritizate toate proiectele pentru anul următor. În pofida tuturor criticilor, bugetul pe 2018 este un proiect al dezvoltării, un proiect al investițiilor, după un an bun pentru țara noastră, iar cifrele au vorbit și vor vorbi în continuare”, spune premierul Mihai Tudose.

„Bugetul sănătății va avea o creștere de 5,8 miliarde lei (o creștere de 17%) față de 2017. Vom continua în 2018 măsurile de creștere a veniturilor medicilor și asistentelor. Toate spitalele județene vor avea cel puțin câte un Computer Tomograf și aparat RMN, 5 centre oncologice din țară vor fi dotate cu echipamente de radioterapie. De asemenea, demărăm construcției a 3 spitale regionale la Craiova, Cluj și Iași, iar în 2019 se va finaliza documentația pentru celelalte 5 spitale regionale la Constanța, Brăila-Galați, Timisoara, Târgu-Mureș și Brașov. De asemenea, prin colaborarea autorităților locale, s-au demarat procedurile pentru construirea unui nou spital județean de urgență la Sibiu”.

Cu alte cuvinte, Brașovul a primit terenul pentru spitalul „regional”, că așa a zis senatorul PSD Florin Orțan că sunt mai multe șanse de finanțare, dar, demararea procedurilor pentru construirea acestui obiectiv începe cu un termen de finalizarea a documentației peste doi ani.

La Ministerul Transporturilor: finalizarea autostrăzii Sebeș-Turda, a autostrăzii Câmpia Turzii-Ogra-Târgu Mureș, demararea execuției autostrăzii Ploiești-Brașov prin intermediul Băncii Mondiale, precum și a drumului expres la nivel de autostradă Pitești-Craiova. Pe calea ferată, va fi lansată achiziția pentru traseul Sighișoara-Coșlariu-Simeria, 157 km și nu în ultimul rând demararea procedurilor pentru achiziționarea a 10 aeronave noi la Tarom.