Neonila Popescu pare timidă şi liniştită. De obicei preferă să aştepte şi să asculte punctele de vedere ale altora. Când cineva vorbeşte, ea respectă cu sfinţenie vorbitorul până când consideră că este rândul ei. Apoi Neonila, foarte liniştită, începe discursul său calm. Vocea ei ar putea fi comparată cu un fir lung şi fragil. Încet, începe să ţese cuvintele sale frumoase şi fără pauză. Şi totuşi, cu numărul de povestiri din tinerețea sa ar putea tricota un fular lung şi călduros, ca primăvara.
Neonila sau Nela, cum ne roagă să îi spunem, s-a născut în Vâlcea, în comuna Dănicei, în 1939. În timpul copilăriei sale mergea aproximativ şapte km pe jos de acasă până la şcoală. Pe drum, când i se făcea foame, şi-o potolea cu fructe de prin livezile întâlnite în cale. Această perioadă a vieţii sale nu a fost tocmai confortabilă pentru ea, deşi s-a născut într-o familie binecuvântată. Trăind la ţară, părinţii ei aveau animale (capre, oi, găini, vaci şi porci) şi ea o ajuta pe mama ei să le hrănească. Îşi aminteşte cum mergea cu oile la păscut şi uneori acestea se pierdeau… Nela a făcut parte dintr-o familie numeroasă având nouă fraţi şi surori şi cu toate că nu a fost cea mai mare a avut responsabilităţile cele mai mari… dar Nela nu se plânge, spunând că în ciuda acestui lucru, a avut o viaţă bună. Jumătate din liceu l-a făcut la Vâlcea, jumătate la Braşov. Apoi s-a angajat în uzina Tractorul pentru aproape 5 ani, după care a fost gestionara unui aprozar şi apoi vânzătoare de bilete de loterie. Aici vindea bilete pe care cumpărătorul trebuia să le răzuiască pentru a afla dacă a câştigat ceva. Un bun moment pentru a-şi pune în practică talentul comercial moştenit de la mama sa şi de a face strategii originale pentru a vinde cât mai multe bilete. Nela are multe de povestit de pe vremea cînd lucra la Loto.
Una din amintirile plăcute a fost când într-o după-amiază, înainte de a închide, un client a intrat in loterie întrebând dacă mai poate cumpăra un bilet, şi chiar dacă inițial ea a zis că îi pare rău dar este închis după insistențele persoanei ea a decis să îl lase să tragă un bilet de loto. Norocul clientului, biletul era câştigător. Clientul a câştigat un milion de lei!
De-a lungul vieţii a avut sprijin de la familia sa. Tatăl său a fost primar iar mama avea o prăvălie în localitate şi ea îşi aminteşte, cu un zâmbet, între mândrie şi melancolie, cum de multe ori, când mama o lăsa să vândă în prăvălie, dădea marfa gratis oamenilor, pentru că familia ei avea destule. Nela a ştiut întotdeauna echilibrul fin între a da şi a primi. Prin amintirile sale este explicită diferenţa între viziunea comercială şi partea umanitară. Dacă viaţa Neonilei ar putea fi explicată prin imaginea unei balanţe, aceasta ar reprezenta braţele sale, care măsoară proporţiile cu înţelepciune şi marchează echilibrul.
Poveste: Carmen Blazquez. Traducere: Alexandra Răcureanu, Carmen Budileanu. Fotografii: Sercan Yilmaz, Olga Medrzejewska.
„Memorias da minha terra” este o iniţiativă de tineret transnaţională implementată de Asociația Colors și YUPI Famalicao și finanțată de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune, care a facilitat contactul între generaţii ( tineri şi vârstnici ) şi culturi (portugheză şi română ), crescând totodată voluntariatul în rândul tinerilor, ca o oportunitate pentru auto-dezvoltare şi dobândire a unor noi competenţe.
În timpul proiectului două grupuri de tineri au pregătit diferite activităţi de timp liber pentru seniori în zonele Famalicão şi Braşov.
Broşura “Povești din patria mea” prezintă 6 poveşti de viaţă de la 6 seniori din Braşov, realizate de voluntarii Asociației Coloros, pe care newsbv.ro vi le prezintă. Poveștile seniorilor implicaţi în proiect vin ca o reamintire a faptului că viaţa este frumoasă şi plină de culori, la orice vârstă. Informații: www.plinideidei.ro, www.facebook.com/asociatiacolors.