Luptele sunt pentru bărbați. Așa o știm cu toții. Pentru unul dintre campionii României la greco-romane, exemplul a venit din familie, de la… sora lui, Mădălina.
Mădălina Caia este unul dintre sportivii de top ai României, premiată la final de an și la Brașov. Atât Mădălina, cât și fratele ei, Alexandru Marian, sunt legitimați la clubul „CS Țara Bârsei 2011“ patronat de Consiliul Județean Brașov. Ei îl au ca antrenor pe maestrul Horațiu Albu.
Cum a început totul
„Prima oară s-a înscris sora mea, Mădălina, la lupte libere, la școala generală din Teliu, după ce domnul antrenor a făcut anunțuri. La patru luni, am urmat-o și eu. Pentru fete erau cursuri de lupte linere, iar pentru băieți lupte greco-romane“, ne povestește Alexandru. Avea opt ani în acel moment…
Acum, la 15 ani, este elev la Liceul din Prejmer, iar Alex se poatre mândri că a obținut locul I la campionatul national individual copii I, în 2014 și că a obținut titlul de vicecampion, la același nivel competițional, între anii 2012 și 2013.
Apetența pentru lupte a venit din partea tatălui, care a practicat acest sport la CFR Brașov. Așa că nu mica le-a fost supriza ambilor părinți când s-au trezit cu ambii copii la ușă că s-au înscris la lupte, fără să-i întrebe nimic. Chiar dacă familia are venituri modeste, atât el, cât și sora lui, Mădălina (de cinci ori campioană națională) și-au continuat cariera sportivă.
CLICK pe poze pentru a se mări!
Rep.: De ce lupte și nu alt sport?
Alexandru Caia: La început a fost vorba de curiozitate, dar la scurt timp a venit plăcerea. Iar un merit deosebit îi aparține domnului antrenor. Modul cum ne-a prezentat procedele, ne-a povestit și cum s-a dezvoltat acest sport încă din antichitate.
Rep.: Ce trebuie să facă un sportiv, la vârsta ta, pentru a se menține în vârf:
Alexandru Caia: Multe antrenamente, pentru menținerea condițiilor fizice, dar este nevoie și de relaxare, pentru psihic, mai ales că există un stres foarte mare în timpul competițiilor. Apoi, trebuie să faci față și la școală.
Rep.: Ce obiective îți propui pentru viitor?
Alexandru Caia: Bineînțeles, orice sportiv, vreau să ies campion. Antrenorul mă temperează. Îmi spune că am șanse să obțin acest titlu, dar de anul acesta am trecut la altă categorie de vârstă, iar o diferență de doi ani aici se cunoaște. („Nu vreau să îl forțez să slăbească, pentru a rămâne la o anumită categorie: acum are 69 de kilograme și vreau să se mențină aici. Trebuie răbdare și multă muncă, iar rezultatele în mod cert vor veni” – intervine în discuție și antrenorul Horațiu Albu).
Rep: Cum merge școala?
Alexandru Caia: Bine, nu sunt în fruntea clasei, dar nici nu am probleme. Îmi place în mod deosebit să merg la orele de religie, dar și româna, matematica, iar în ultimul timp chimia. Pentru viitor îmi propun să merg mai departe cu luptele și doresc să ma înscriu la o facultate de sport. Vom vedea ce îmi rezervă viața.
Rep: În afară de lupte, ce alt hobby-uri ai?
Alexandru Caia: Îmi place să mă plimb, să petrec cât mai mult în aer liber, dar și să mă întâlnesc cu prietenii, jucăm rhummy câteodată.
Rep.: Îți rămâne timp și pentru fete?
Alexandru Caia: Da. Am o prietenă cu care încerc să mă întâlnesc cât îmi permite timpul. Alexandra stătea în Italia, cu părinții, iar în vacanța de vară venea la Teliu. Acum este colegă de clasă cu mine. Ne-am cunoscut în urmă cu patru ani. Ne-a făcut cunoștință o altă colegă de la lupte, Beatrice Tătaru. Am început să vorbim pe messenger, iar când a venit în țară legătura dintre noi a devenit foarte puternică.
Speranțele antrenorului pentru Alex
„Este campionul României, dar vine primul la antrenament, aranjează saltele, pleacă ultimul de la antrenament. Niciodată nu s-a ferit, cum se spune, de munca de jos. Am încredere în el nu doar ca sportiv, ci ca om, chiar dacă are doar 15 ani. Are cheia de la sală, iar trecerea de la stadiul de copil la adolescent a fost făcută foarte bine. Practic, acum ca antrenor, pot să spun că nu mai lucrez cu un copil, ci cu un profesionist. Cel mai important este faptul că vrea să își facă un stil de lupte. Asta mi-a spus-o el. Este un lucru deosebit, mai ales că acest lucru a venit din partea lui, la vârsta lui. Apoi, aș vrea să știți că fără sprijin pentru acești copii nu ajungeau unde au ajuns, și vreau să aduc mulțumiri conducerii Liceului din Prejmer, care înțelege eforturile lor în perioada competițională. Profesorii le acordă gratuit mediatații, iar căminul este pus la dispoziție gratuit celor care vin să studieze la liceu. Este ceva deosebit. Nu cred că mai există așa ceva în țară”, ne-a spus antrenorul lui Alex, Horațiu Albu.








