Polițiștii atrag atenția asupra riscurilor din perioada sărbătorilor pascale, când mulți români pleacă de acasă sau participă la evenimente aglomerate.
Recomandarea polițiștilor este ca deplasările să nu fie anunțate pe rețelele de socializare, pentru a evita situațiile în care locuințele rămân nesupravegheate și pot deveni ținta hoților.
De asemenea, cei care participă la manifestări publice sunt sfătuiți de polițiști să fie atenți la bunurile personale.
Șoferii trebuie să dea dovadă de responsabilitate în trafic, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Remus Mezinca.

„Pentru siguranța tuturor participanților la trafic, recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte regulile de circulație, să evite viteza excesivă și consumul de alcool înainte de a conduce, de asemenea să se informeze din timp cu privire la condițiile de drum și să-și planifice deplasările astfel încât să evite perioadele de vârf”, a precizat Remus Mezinca pentru Radio România Timișoara.
Pentru a menține ordinea și siguranța publică, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au fost suplimentate în această perioadă.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!