Lucrările de consolidarea a podului mic de pe strada Hărmanului au început de săptămâna trecută, iar constructorul a descoperit că starea sa de degradare era foarte avansată, iar siguranţa circulaţiei era pusă în pericol dacă nu se intervenea mai repede.
Cea mai complicată parte a lucrării este realizarea zidurilor de sprijin care vor prelua rolul culeei, în condiţiile în care podul a fost proiectat fără culee, iar lucrare se desfăşoară cu trafic atât pe pod, cât şi pe calea ferată.
Reprezentanţii constructorului spun că este o lucrare complexă, pentru că există pericolul surpării terasamentului în timpul săpăturii. Proiectatul caută, acum, o soluţie tehnică pentru realizarea lucrării în condiţii de siguranţă.
„Sperăm ca în septembrie-octombrie lucrare să fie gata, în condiţiile în care termenul este de şase luni. Acest termen depinde însă şi de complexitatea lucrărilor din teren. Podul este făcut în anii ‘60, fără culei, şi nu a fost reabilitat niciodată până acum, în adevăratul sens al cuvântului”, a explicat şeful de şantier Gheorghe Văduva.
Cu ochii pe muncitori
În prezent, circulaţia se desfăşoară pe câte o bandă în ambele sensuri, ambele benzi fiind de fapt pe firul de ieşire din oraş a vechii căi de rulare. Au început de asemenea, şi lucrările de consolidare a stâlpilor, iar, în prezent, muncitorii pregătesc montarea armăturilor pentru grinzi şi antretoaze (legături între grinzile transversale ale unei construcţii, care fac mai rigid ansamblul construcţiei), care fac legătura cu suprabetonarea plăcii de bază.
„Pasajul mic de pe Strada Hărmanului este unul foarte tranzitat, fiind vorba de legătura Braşovului cu şoseaua ocolitoare, cu Sfântu Gheorghe şi cu zona Moldovei pe DN 11. Este foarte important să ne asigurăm că se circulă în afara oricărui pericol. În urmă cu câţiva ani, am reuşit să executăm consolidarea pasajului mare de pe str. Hărmanului, iar o dată cu noile lucrări putem spune că în această zonă se va circula mulţi ani de acum înainte în condiţii de siguranţă. Am solicitat constructorului ca executarea acestor lucrări să se facă fără închiderea circulaţiei şi în cel mai scurt timp posibil. Lucrările au început în această lună şi vă promit că vom fi foarte atenţi nu doar la respectarea condiţiilor de calitate, ci şi la respectarea graficului de timp”, a subliniat primarul George Scripcaru.
Trotuarele vor fi mai înguste
Pentru refacerea stabilităţii se impune montarea unor prefabricate la capetele pasajului, cu rol de zid de sprijin, şi asigurarea stabilităţii locale. Întrucât lucrările vor fi executate sub trafic, prefabricatele vor fi montate pe rând, pentru a nu produce alunecări locale ale terasamentelor rampelor. Pasajul are o lungime de 35,7 metri, o lăţime de 12,5 metri, iar trotuarele au câte 2,25 metri. După finalizarea lucrărilor, lăţimea părţii carosabile şi lăţimea trotuarelor va fi reconfigurată. Pasajul va mai lat pe partea carosabilă, 14,8 metri, dar mai îngust la trotuare, 1,5 metri. Totodată, vor fi montaţi parapeţi metalici între şosea şi trotuar, iar la exterior vor fi parapeţi cu mână curentă. În total, în reparaţia acestui pod vor fi investiţi de la bugetul local 4,4 milioane de lei. Prin aceste lucrări, pasajul va fi adus într-o stare care să corespundă cerinţelor de calitate prevăzute de lege, respectiv rezistenţa şi stabilitatea la acţiuni statice, dinamice şi seismice, durabilitatea siguranţei în exploatare, igiena, sănătatea oamenilor, protecţia şi refacerea mediului.