Eveniment

Persoană lovită de tren în Dârste

Sebastian Dan

halta darste

UPDATE

Este vorba despre o femeie care a încercat să se sinucidă, dr gestul ei extrem nu i-a reuțit. Potrivit oamenilor legii, mecanicul locomotivei a văzut femeia și a începtu să frânezeși a anunțat prin stație autorităţile.

Femeia a fost lovită în lateral și aruncată în afara șinelor. Polițiștii au găsit-o în viață, dar inconștientă. Un echipaj SMURD a dus victima la Spitalul Județean.

În zona accidentului a fost găsită o pungă, în care era o sticlă de bere golită pe jumătate, motiv pentru care polițiștii cred că femeia  ar fi încercat să-și un facă un pic de curaj înainte să se arunce în fața trenului.

Autoritățile au fost solicitate să intervină în cazul unei persoane lovite de tren în halta din Dârste, duminică noapte, în jurul orei 23.00. Organele judiciare trebuie să afle dacă este vorba despre un accident sau sinucidere.