Primarul stațiunii Râșnov, Liviu Burnariu, a prezentat, într-o confeirnță de presă la sediul PNL, ce proiecte intenționează să le depună pentru a primi finanțare nerambursabilă prin programul guvernamental de investiții „Anghel Saligny”.
Probabil cea mai importantă investiție pentru Râșnov este partea de rețelistică – alimentare cu apă și canalizare. Butnariu a precizat că documentația este realizată din 2013, dar a rămas „la sertar” pentru că nu au existat fonduri, fiind vorba de lucrări costisitoare care exced bugetul local: „În momentul în care a fost lansat programul «Anghel Saligny», am început demersurile pentru actualizarea Studiului de fezabilitate. (…) Captarea va fi la o altitudine de 786 de metri, distribuţia apei potabile se va face fără pompare pentru multe zone, cum este, de exemplu zona Pârâul Rece. Noua reţea de apă va avea o lungime de aproximativ 18 km, având în vedere că numai Valea Glăjăriei – cea mai dezvoltată zonă turistică a orașului – are 13 km”.
Proiectul vizează captarea a şapte izvoare de la poalele Munţilor Bucegi, la capătul străzii Glăjăriei, construirea de rezervoare şi a rețelei de transport şi distribuţie şi extinderea sistemului de canalizare a oraşului. Cu această investiție se va rezolva și problemele de apă-canal pentru zona Colții Cheii, unde ar trebui să ajungă o pârtie de schi din Poiana Brașov, și zona aferentă DN 73A.
Un alt proiect care ar vrea primarul Râșnovului să fie finanțat prin programul „Anghel Saligny” este realizarea canalizării pluviale pentru cinci străzi din oraş, respectiv Crizantemelor, 1 Mai, Armata Română, Crinului şi Brazilor. Lucrările sunt estimate la 7 milioane de lei şi necesită realizarea unui sistem subteran de captare a apelor pluviale, cu ajutorul unor conducte-magistrale, iar ulterior străzile să fie asfaltate, în contextul în care, strada Crinului, de exemplu, nu a putut fi asfaltată din cauză că terenul nu fusese donat oralului, până în urmă cu o săptămână, de către proprietari.