În cadrul proiectului Parteneriatul extern-premisă a creșterii șanselor de reintegrare socială a persoanelor aflate în custodie penitenciară, serviciile de educație și de asistență psihosocială ale Penitenciarului Codlea au organizat, cu sprijinul Bibliotecii Judetene „George Barițiu” Brașov, la Casa Baiulescu, o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai Direcției de Servicii Sociale, Centrului Regional de Formare Profesională a Adulților, Direcției Generale de Protecție a Copilului și de Asistență Socială, Primăriilor Codlea și Făgăraș, Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Serviciului de Probațiune, Agenției Naționale Antidrog, Retelei de Sprijin Comunitar CAN, Asociației de Servicii Sociale SCUT, filialei Brașov a Organizației Naționale „Cercetașii României”, Asociației „Vestea Bună” și ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții Penitenciarului Codlea le-au prezentat colaboratorilor baza legală a activităților de educație și de asistență psihosocială, oferta de activități menite să faciliteze reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, noul sistem de creditare, care permite ca evoluția comportamentului fiecărei persoane custodiate să fie evidențiată cu obiectivitate și cu transparență. De asemenea, a fost prezentat un program de management al voluntarilor, iar colaboratorii au aflat în ce conditii pot colabora eficient cu personalul penitenciarului, pentru a sprijini reintegrarea socială a celor care au comis infracțiuni și execută pedepse privative de libertate.
S-a evidențiat coerența demersurilor educative și de asistență psihosocială în cadrul penitenciarului și necesitatea ca asistența să poată fi continuată și după liberarea condiționată, instituțiile și organizațiile din județul Brașov având potențial în acest sens.
O nouă acțiune menită să transmită mesajul că persoanele care îsi execută pedepsele privative de libertate fac parte din comunitate și că integrarea acestora este în interesul tuturor, va avea loc în data de 29.11.2012, când, în colaborare cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Penitenciarul Codlea va organiza o bursă a locurilor de muncă pentru persoanele custodiate.
Penitenciarul Codlea și colaboratorii săi se străduiesc să fie utili comunității prin oferirea de servicii specializate, în acord cu standardele profesionale în domeniu și în conformitate cu obiectivul comun exprimat: facilitarea reintegrării sociale.
Astfel, ei se manifestă ca veritabili furnizori de securitate socială, căci reintegrarea socială a unei persoane care a comis infracțiuni este o premisă a liniștii publice.











