Social

ONE66 Central Residence, complex imobiliar premium în inima Brașovului

NewsBv

Apartamente speciale într-un loc deosebit din Brașov. Așa ar putea fi definit, pe scurt, ansamblul rezidențial „ONE66 Central Residence” care se va dezvolta în Brașov, pe strada Mihai Viteazul nr. 166 (de unde vine şi denumirea complexului).

Poziționarea acestui complex rezidențial, un „mic oraș” cu toate facilitățile, vine ca un prim reper pentru cei care vor un apartament nou, dar și cu avantajul pentru care sunt încă preferate apartamentele vechi, respectiv locația, cu acces rapid către toate punctele cheie ale comunității. Complexul rezidențial este poziționat „ca să elimine conceptul de departe, de pierdere de timp și de a te apropia de orice punct de interes: Aeroportul Internaţional Braşov,  Centrul Istoric al Braşovului, Centrul Civic cu AFI Braşov și  Coresi Shopping Resort”, arată dezvoltatorul, SC One66 Exulting SRL.

Amplasat într-un cartier de case (90% din perimetru), complexul le oferă rezindeților și liniștea greu de găsit într-un oraș.

Poziționarea este ideală, aproape de centrul orasului, atu care a fost valorificat și în proiectare, astfel că ansamblul rezidențial vine cu o priveliște de excepție către Tâmpa, Dealul Cetății, care să vă rupă de cotidian și să vă îngăduie să vă răsfățațati.

„Dezvoltăm un cartier de trăit și iubit, în inima unui oraș cu un vibe cosmopolitan. Un pionier în designul inspirațional prin combinația perfectă a unui spațiu optimizat, dinamic, inovativ cu un design iconic. Ne dorim ca, în timp, dezvoltarea noastră imobiliară să devină un simbol al rezidențialelor de poveste și ne vom ocupa în detaliu pentru a obține acest lucru”, reiese din pagina de internet a proiectului, accesabilă la adresa www.one66.ro.

Complexul imobiliar este încadrat în segmentul premium, atât din punct de vedere al locației, arhitecturii, calității construcției și al facilităților proiectate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!