Baschetbalistele de la Olimpia CSU Braşov nu au reuşit să împingă disputa pentru medaliile de bronz, în jocul decisiv, şi au cedat astăzi la Târgovişte în meciul doi al finale mici. Braşovencele au condus la pauză, dar dâmboviţencele au înclinat decisiv balanţa în sfertul trei, pe care l-au câştigat la o diferenţă de 20 de puncte !! În final gazdele s-au impus cu 79-62 (19-17,14-19, 29-9,17-17) şi au intrat astfel în posesia medaliilor de bronz.„Din păcate, am început slab sfertul al treilea, am făcut câteva greşeli copilăreşti, iar acest lucru ne-a costat. Am intrat la pauza mare în avantaj şi mă aşteptam să începem cu alt moral. Este păcat că nu am reuşit mai mult. Am disputat două finale, una în Cupa României şi una în finala mica a campionatului şi din păcate le-am pierdut pe amândouă. Consider că lipsa de experienţă a multor jucătoare, care nu s-au mai confruntat cu astfel de situaţii,cu finale de campionat sau Cupă, şi-a pus prea mult amprenta pe jocul nostru. Din punctul meu de vedere am căzut mental pe acest final de sezon! Cred că puteam mai mult, dar oricum eu le mulţumesc fetelor pentru ceea ce au realizat în acest sezon. A fost un sezon extraordinar, felicitări echipei încă odată, oamenilor din staff-ul tehnic dar şi celor din conducere care au făcut tot ce a fost posibil ca această echipă să obţină performanţe notabile!”, a declarat Dan Calancea, antrenor Olimpia CSU Braşov.