Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că statul român va veni într-o săptămână cu mai multe măsuri în urma creşterii preţului la combustibil din ultima perioadă, fără a dezvălui care ar putea fi acestea.
Nicuşor Dan spune că într-o săptămână statul va veni cu un set de măsuri în urma creşterilor de preţ la combustibil
”Am avut discuţia asta în CSAT în urmă cu 10 zile. Aici şi primul ministru, şi ministrul de Finanţe, şi ministrul Energiei au venit cu diferite scenarii. Între timp au mai avut loc discuţii la guvern între Guvern şi operatorii pe piaţa de energie şi o să vedeţi în zilele următoare, într-o săptămână, estimez eu, un set de măsuri”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.
”Din toate subiectele care sunt pe masă, subiectul care ne interesează cel mai mult este energia. Noi suntem într-un grup de state care urmăresc şi presează pentru o încetinire a tranziţiei pe zona de energie, astfel încât şi preţurile la energie pentru companiile din Europa şi deci România şi industriile mari consumatoare de energie să nu aibă de suferit. Asta e pe de-o parte. Şi pe de altă parte, este o dezbatere în interiorul Uniunii Europene cu privire la nuclear, iar noi suntem printre principalii susţinători ai nuclearului, al direcţionării producţiei şi stimulării producţiei nucleare în interiorul Uniunii”, a declarat Nicuşor Dan.

”În momentul de faţă, Ministerul Energie a venit cu un proiect de act normativ, pe care l-a pus de joia trecută pe masa Guvernului, prin care să instituim situaţia de criză în domeniul carburanţilor, lucru care ne conferă mai multe drepturi ca stat, pentru a interveni de îndată, pentru a lucra la asigurarea faptului că nu avem creşteri artificiale ale preţului, pentru a ne asigura că putem, atunci când este cazul.
Pe producţia internă să blocăm exporturile de combustibil, tocmai pentru a ne asigura că avem satisfacut necesarul pe piaţa internă, cu excepţia solicitărilor care ar putea să vină din partea NATO, iar mai departe, un document de lucru intern pe care l-am pus pe masa şi a Coaliţiei şi a Guvernului, care are foarte multe alte scenarii de lucru, care în momentul de faţă pot să suporte modificări foarte clare, este în momentul de faţă în analiză”, a spus ministrul Energiei, la Parlament.