În primele patru luni ale anului 2017, Direcţia Fiscală din cadrul Primăriei Braşov a încasat 118.052.000 lei din taxele şi impozitele plătite de braşoveni.
Suma este mult mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când se încasaseră numa 76.014.000 de lei, însă anul trecut, primul termen de plată a fost prorogat până la data de 30 iunie 2016, astfel că brașovenii au profitat de prelungire și au achitat dările mai târziu.
Astfel, până la data de 30 aprilie, s-a încasat suma de 51,09 milioane lei lei din impozitul plătit de firme pe clădiri, faţă de 18,58 milioane de lei anul trecut, iar din impozitul plătit de persoane la bugetul local au intrat 14 milioane de lei, faţă de 12,72 milioane lei, în aceeaşi perioadă a anului 2016. Alte 8,22 de milioane lei au fost colectate din impozitul plătit de braşoveni pentru autoturisme, la care se adaugă 6,15 milioane de lei, achitate de firme drept impozit auto.
Numărul plăților online este în continuă creștere
Reprezentanţii Direcţiei Fiscale Braşov au anunţat că numărul plăţilor online este în continuă creştere. De la începutul anului şi până la data de 4 mai s-au făcut 7.036 de plăţi pe portalul primăriei, www.brasovcity.ro, în valoare totală de 2.223.296 lei, faţă de numai 4.126 de plăţi în cuantum de 1.342.080 lei, în aceeaşi perioadă a anului trecut.
De la 1 ianuarie până pe 4 mai, prin platforma ghiseul.ro au fost înregistrate 1.184 de plăţi (suma plătită fiind de 271.164 lei), faţă de 283 de operaţiuni (în cuantum de 65.738 lei), în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Direcţia Fiscală Braşov a estimat la început de an că în 2017 se vor încasa din impozite şi taxe locale 201,18 milioane de lei.