Modificări ale traseului autostrăzii Comarnic – Brașov

Modificări ale traseului autostrăzii Comarnic – Brașov

autostrada_comarnic_brasovÎn prima parte a acestei luni, comisia CNADNR trebuia să desemneze partenerul care va proiecta, construi şi finanţa tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov (58 kilometri). Se pare însă că au existat unele probleme, așa cum a declarat Narcis Neaga, noul director general al CNADNR.

„Am pus la dispoziție studiul de fezabilitate, numai că s-a schimbat traseul în zona orașelor Sinaia, Bușteni și Predeal. Studiul de fezabilitate presupunea ca autostrada să treacă prin mijlocul orașului Bușteni, un oraş turistic recent renovat.  Aşa că am decis să facem tunel de 10 kilometri, pe porţiuni –  va fi o parte de tunel la Sinaia, alta la Bușteni și alta la Predeal, iar acest nou traseu scade timpul de parcurgere a autostrăzii cu 12-15 minute”, a declarat Neaga, în interviul acordat sursazilei.ro

În acest moment există doar trei constructori în lupta pentru desemnarea câștigătorului: Vinci-Strabag-Aktor, Impregilo-Salini şi UMB-Tehnostrade.
Narcis Neaga a declarat recent pentru Capital că termenul pentru depunerea ofertelor finale este 15 octombrie. “Până la finele lunii vom stabili câștigătorul și sperăm să putem semna contractul”, ne-a declarat directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Alte articole:   Hristos a Înviat!
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov