Există femei care își construiesc drumul cu pași siguri și femei care îl descoperă întorcându-se, la un moment dat, exact acolo de unde au plecat. Miruna Fulea aparține celei de-a doua categorii. Trebuie precizat că este membră a Asociației Femeilor de Afaceri AFAFCI Brașov, vicepreședintă în perioada 2023-2026.
Este o poveste despre întoarcere, despre moștenire, despre lemn care respiră și despre ferestre care nu sunt doar obiecte, ci martori ai timpului. O poveste care începe într-un atelier din Codlea și traversează continente, universități, culturi și credințe, pentru a reveni, firesc, acasă.
Copilăria care miroase a lemn și a pin
Pentru Miruna Fulea, copilăria nu a fost una separată de muncă, de atelier sau de creație. A crescut într-un spațiu în care lemnul nu era doar material, ci prezență. „Primele amintiri sunt, de fapt, pe terenul de tenis pe care tata l-a construit în curtea fabricii”, își amintește ea „Mergeam să joc cu el tenis de câmp. Terenul există și astăzi, deși, din păcate, eu nu mai reușesc să joc cât mi-aș dori.”
Printre primele frânturi de memorie se află și gesturi simple, dar fondatoare: tăierea, de mână, cu foarfeca și cutterul, a foliei autocolante pentru prima siglă Mirastar. Un detaliu mic, dar care spune enorm despre începuturi.
Apoi, hală. Miros. Textură. „Îmi amintesc cât de mult îmi plăcea să intru în hală și să simt mirosul de lemn stratificat proaspăt prelucrat, mirosul de pin care mă încântă și astăzi în aceeași măsură.” Mirosul de lac nu era preferatul ei de atunci — lacurile de odinioară aveau o prezență mult mai pregnantă — dar astăzi, când materialele sunt ecologice și aproape fără miros, atelierul respiră altfel. Ca o continuitate naturală.
Una dintre cele mai tandre amintiri este legată de o balerină modelată din lut, alături de tatăl ei. El a creat faldurile rochiei, iar ea l-a ajutat, apăsând lutul cu degetele mici. „Nu au ieșit exact cum mi-am imaginat și nici el nu părea extrem de încântat, dar am mers înainte.”
Balerina arsă în cuptor a devenit un bibelou. Dar, mai ales, o lecție despre imperfecțiune, răbdare și mers mai departe.
Tatăl, artistul din spatele inginerului
Biroul tatălui ei a rămas aproape neschimbat. Nu din nostalgie rigidă, ci pentru că este plin de el. „Era pasionat de artă. De tot felul de combinații de sticlă cu lemn.”
Deși formația sa profesională era cea de inginer electronist, crea cu mâinile: sculpta în lemn și piatră, modela ceramică, lucra cu sticlă topită. În birou se află și astăzi obiecte create de el sau colecționate de la artiști cu care avea relații de prietenie.
Una dintre piesele cele mai prețioase este o lucrare din ceramică semnată de ceramistul Otto Scherer, artist codlean stabilit în Germania. O dovadă că legăturile adevărate nu țin cont de granițe.
Întoarcerea care nu a fost planificată
În 2009, Miruna Fulea se întoarce acasă. Nu pentru că a decis strategic. Nu pentru că a făcut un plan de afaceri. „A fost o combinație de circumstanțe.” Tatăl ei s-a îmbolnăvit. La început, l-a ajutat cu lucruri administrative, cu aprovizionarea, pentru a-l scuti de drumuri. Apoi, implicarea a crescut. Și, odată cu ea, atașamentul.
„La început a fost un amestec de grijă, instinct și nevoie. Nu m-am așezat la o masă cu un plan de business și cu o analiză rece. A fost mai degrabă un «nu pot să nu fac asta».” Zi după zi, fabrica a început să i se dezvăluie nu ca o afacere, ci ca un organism viu. „Mirastar nu era doar o firmă. Era munca de o viață a tatălui meu, dar era și o echipă de oameni.”
Oameni cu nume, cu povești, cu răbdare. Domnul Bebe, stâlpul producției. Mărinu. Felicia, care finisează lemnul cu aceeași migală de zeci de ani. „Sunt oameni care au rămas, care au trecut prin etape grele și bune și care au pus suflet în fiecare ușă și fereastră ieșită din hală.” A existat un moment de claritate absolută. „Povestea asta fie merge mai departe, fie se oprește. Și nu puteam accepta să se oprească”, mărturisește Miruna Fulea.
Miruna Fulea – Promisiunea care nu a fost rostită niciodată
Nu a simțit întoarcerea ca pe o datorie apăsătoare. „A fost o responsabilitate firească. Ca pe o promisiune nerostită între mine și tata. El a construit, eu trebuia să continui.”
În timp, emoția s-a transformat în asumare lucidă. A început să învețe serios: tâmplărie, procese tehnice, materiale, coeficienți termici. A devenit acel om care pune întrebări furnizorilor și care vrea să înțeleagă tot.
„Am înțeles că dacă vreau să duc mai departe numele Mirastar, trebuie să fac lucrurile bine, nu doar să le țin în viață.” Privind în urmă, spune simplu: „A fost o alegere care m-a ales și pe mine.”
Lecția de viață, nu de meserie
Cea mai importantă lecție de la tatăl ei nu a fost despre lemn. „M-a învățat să am curajul de a face lucrurile altfel.” Să nu aleagă varianta comodă. Să nu accepte „merge și așa”. Să fie competitivă și perseverentă.
„Dacă promitea ceva, făcea. Respectul nu se negocia.” Dar poate cel mai important lucru a fost exigența interioară. „Nu să mă îndoiesc de mine, ci să nu mă mulțumesc prea repede.” Aceasta este moștenirea pe care o transmite mai departe Miruna Fulea, fără să o rostească explicit, prin fiecare lucrare.
Între teologie și utilaje
Doctoratul în teologie islamică șiită, obținut de Miruna Fulea în Iran, pare la prima vedere un contrast puternic cu zgomotul utilajelor dintr-o fabrică din Codlea. „Pentru mine, nu a existat o ruptură reală între aceste lumi.”
Anii trăiți în Orient au învățat-o să privească dincolo de aparențe. Să înțeleagă arhitectura ca identitate. Restaurarea ca responsabilitate.
„Intervii într-o poveste deja începută și trebuie să o continui cu măsură.” Poate de aceea, spune ea, „oriunde ajung, mă uit instinctiv la ferestrele caselor”.
Femeia într-o lume a bărbaților
Construcțiile sunt o lume dură. Masculină. Miruna Fulea o știe din interior. Își amintește momentul în care, după o discuție lungă despre proiect, un client a întrebat dacă poate vorbi și cu „patronul”.
„I-am spus că tocmai a făcut-o.” Nu a ales confruntarea. A ales competența. „Trebuie să fii pregătită. Să știi. Să argumentezi.”
Feminitatea, spune ea, nu este un dezavantaj. Dimpotrivă. „Sensibilitatea la detaliu, intuiția proporției, răbdarea sunt atuuri reale.”
Casa din Vulcan și memoria locului
Casa parohială evanghelică din Vulcan este, pentru Miruna Fulea, mai mult decât un proiect. „Este un loc care mă leagă de rădăcini.”
Acolo sunt primele amintiri. Tavane înalte. Pervaze late. Lumină de vară. Și o cicatrice din copilărie, „primul meu contact cu patrimoniul”, spune zâmbind.
Când ferestrele au fost înlocuite cu PVC, casa și-a pierdut sufletul. Reabilitarea a fost un act de continuitate. „Am vrut să punem la loc nu doar niște ferestre, ci o frântură de istorie” – Miruna Fulea.
Lemnul, feminitatea și timpul
„Lemnul este viu.” Are memorie. Nerv. Reacționează.
„În lemn există aceeași combinație ca în feminitate: delicatețe și forță.” Lucrurile trainice nu se fac în grabă. Nici în viață, este convinsă Miruna Fulea.
Un mesaj pentru femeile care vin
Miruna Fulea: „Să nu creadă că trebuie să aleagă o singură identitate.” Poți fi cerebrală și practică. Intelectual și antreprenor. Cu mâinile murdare de rumeguș.
„Tradiția nu este o frână. Este o rădăcină.” Și, poate, cel mai important: „Lumea modernă nu îți înghite visurile. Le înghite frica.”
O fereastră spre primăvară
Dacă primăvara ar fi o fereastră, Miruna Fulea și-ar dori o lume mai liniștită. Mai puțină grabă. Mai multă grijă. Pentru Codlea, pași mici, consecvenți. „Să fim mândri, peste ani, că am avut grijă de ce am primit.”
Pe aceeași temă:
Mr. Ionica Dobrea: „Uniforma nu mi-a luat feminitatea. Mi-a dat o armură.”