Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat duminică, despre Programul de relansare economică, că este gândit până în anul 2032 şi include o serie de scheme de ajutor a antreprenorilor, el arătând că totalizează aproximativ 5 miliarde de euro.
Ministrul Finaţelor anunţă un program de relansare economică de 5 miliarde euro
“Acest pachet de relansare economică e foarte important pentru că el nu vizează doar anul 2026, el demonstrează faptul că România are o viziune în privinţa modului în care vrea să finanţeze anumite domenii strategice. În primul rând, că România îşi schimbă modalitatea de atragere a investiţiilor străine, creează instrumente prin care să atragă investiţii mai mari de 200 de milioane de euro, nu aveam astfel de instrumente.
Am creat o schemă pentru proiecte strategice, în care investitorii mari, care vin şi trebuie să ia o decizie, să vină în Polonia, să vină în Ungaria, să vină în Bulgaria, să vină în România, să existe acest meniu de investiţi strategice în care cu un investitor să poţi să discuţi în timp real şi să poţi să îi oferi anumite lucruri – un credit fiscal, o parte grant, facilităţi pentru localizare.
Toate lucrurile astea nu erau puse într-un singur act normativ. De această dată, sunt într-un act normativ şi România îşi creează instrumentele de a privi zona de investiţii străine directe într-un alt mod”, a declarat ministrul Finanţelor, la TVR INFO., relatează News.ro.
”Nu este doar centrată pe investitori străini. Şi investitorii autohtoni pot să aplice la această schemă”, a mai precizat Alexandru Nazare.
Scheme de susţinere a antreprenorilor
”Am gândit-o de la zona strategică până la micul antreprenor, de la modificări care să ajute antreprenorul care are o microîntreprindere, să-i facem în viaţa mai uşoară, să aibă o cotă unică pentru microîndreprindere, să nu mai aibă două cote, să aiba 1% taxare.Practic, am redus taxarea la microîntreprinderi. Să poate să revină la regimul de microîntreprindere dacă a trecut de 100.000 de euro, pentru că până acum nu mai putea să revină. Odată ce trecea de 100.000 de euro, pentru că până acum, nu se mai întorcea. Să îi permitem ca, din vânzarea unei imobilizări, că e vorba de o maşină sau casă pe care le deţine pe firmă, să nu depăşească plafonul, dacă această vânzare e ocazională.De asemenea, să reglăm situaţia cu contractele individuale de muncă, concediile medicale, pentru că acolo dacă mergea de două ori în concediu unicul angajat al micro, îşi puteau pierde statutul de micro. Toate aceste lucruri cumulate ajută foarte mult micro-întreprinderile”, a explicat ministrul Finanţelor.
Scheme de susţinere, până în 2032
”În total, toate aceste scheme, până în 2032, totalizează aproximativ 5 miliarde de euro”. a arătat ministrul Finanţelor.
”Acordăm finanţari pentru zona industrială, acolo unde România are o problemă de deficit de balanţă comercială, acolo unde importăm foarte mult şi exportăm foarte puţin. Spre exemplu, în zona de procesare”, a explicat el.
Zona de resurse minerale va fi prioritizată, susţine ministrul Finanţelor
“Vorbim de cupru, de grafen, de minerale importante asupra cărora atenţia în lume a devenit mult mai mare”, a spus el.


