Sport

Marius Lăcătuş este în doliu. I-a murit mama

Sebastian Dan

Braşoveanul Marius Lăcătuş este în doliu, după ce mama fostului jucător al formaţiei FC Braşov a decedat. Reprezentanţii formaţiei stegare şi-au exprimat regretul printr-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial al clubului.

„FC Braşov este alături de antrenorul Marius Lăcătuş la dureroasa trecere în nefiinţă a mamei sale şi transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu s-o odihnească!”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului FC Braşov. Marius Lăcătuş a fost simbolul Stelei, a câştigat Cupa Campionilor Europeni alături de formaţia din Ghencea şi este cel mai iubit stelist de către fanii roş-albaştri. Conducerea clubului Steaua şi-a exprimat regretul printr-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial al clubului. „Simblolul echipei noastre trece prin momente grele după decesul mamei sale. FC Steaua Bucureşti transmite condoleanţe familiei lui Marius Lăcătuş şi îl asigură că toată suflarea roş-albastră este alături de el în aceste momente grele”, se arată şi într-un comunicat postat pe site-ul clubului Steaua.