Educaţie

Mai primesc elevii burse în perioada stării de urgență?

Iulia Ghervan

Potrivit legislației din România, elevii care primesc bursă atât în generală cât și la liceu ar trebui să o beneficieze de bani și în timpul stării de urgență chiar dacă ei nu participă fizic la ore, scrie capital.ro.

Consiliului Național al Elevilor a anunțat că aproape 37% dintre primării nu acordă burse pentru elevi, iar 55% dau burse mici și foarte mici.

Bursele sociale aferente anului şcolar 2019-2020 vor continua să fie acordate pe toată durata stării de urgenţă, chiar dacă, în această perioadă, elevii nu vor merge la şcoală. Decizia a fost adusă la cunoştinţa directorilor instituţiilor preuniversitare printr-o adresă, potrivit capital.ro.