Sport

Liviu Negoiță, fundașul cu „inimă de leu”

Bogdan Popescu

liviu negoita286 de meciuri în Liga 1, echipe ca Petrolul Ploiești, Astra Ploiești sau FC Argeș în palmares, antrenori ca Dan Petrescu pe bancă, multă muncă, ambiție și o „inimă de leu”.

Cam așa se poate rezuma cariera de fotbalist a lui Liviu Negoiță, antrenorul de la grupa 2005 a ACS Tâmpa Brașov. Negoiță (sau Giani cum este alintat de prieteni) este unul dintre oamenii care au făcut cinste fotbalului brașovean, deși nu a evoluat pentru echipa fanion, FC Brașov.

Doar ICIM în Brașov
Liviu Negoiță a vrut toată viața să ajungă fotbalist. Și a făcut totul pentru a reuși să-și atingă țelul. Chiar dacă asta însemna să „fugă”, fără știrea părinților, la antrenamente sau note mai mici la școală. „Am început fotbalul la vârsta de 6 ani, la grupa de la ICIM Brașov pregătită de Alexandru Mesaroș. La 16 ani am fost promovat la echipa de seniori a ICIM-ului, cu care am evoluat în Liga a 2-a și Liga a 3-a. Am plecat de la ICIM la vârsta de 17 ani și am ajuns la Petrolul, în Liga 1, împreună cu Dinu Todoran. La Petrolul pot să spun că a fost a doua mea casă, deoarece am evoluat 8 ani de zile acolo. Am mai jucat în carieră la rivala din oraș a Petrolului din vremea aceea, Astra, la Unirea Urziceni, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Argeș și Dacia Mioveni, toate în Liga 1, până când am renunțat acum 4 ani și m-am dedicat activității de antrenorat”, a spus Liviu Negoiță.

 

Gol decisiv cu Steaua în Cupă, apoi regretul de la Urziceni
Giani a trecut prin multe momente plăcute de-alungul carierei sale de jucător, dar unul i-a rămas în minte și zâmbetul larg arată că este unul din cele favorite: „Mi-aduc aminte cu mare bucurie de un meci din sferturile Cupei României, dintre Petrolul și Steaua, care s-a jucat la Pitești și pe care l-am decis eu, cu un gol în minutul 119, reușită ce ne-a calficat în semifinale. Steaua avea o echipă bună atunci, cu jucători ca Eugen Trică, George Ogăraru, Marius Baciu sau Martin Tudor, dar am reușit să-i eliminăm, ceea ce ne-a produs o bucurie imensă. De altfel, fanii noștrii au fost foarte încântați de calificare, că ne-au oprit pe șoseaua dintre Găești și Ploiești pentru a ne bucura împreună. Am fost dați jos din autocar, am fost aruncați pe brațe și am cântat cu ei. A fost ceva foarte frumos, ce voi ține minte toată viața”.

Dacă golul cu Steaua a fost unul din cele mai frumoase momente ale carierei, există și un regret enorm, acela de a alege o ofertă financiară mai bună, în detrimentul prelungirii contractului cu Unirea Urziceni antrenată de Dan Petrescu, ce urma să devină campioana României și să joace în Champions League. „Regret și acum că am plecat de la Unirea Urziceni. Dan Petrescu venise de 4 luni la echipă și, la finalul turului, singurii jucători pe care vroia să-i păstreze în lot eram eu și Rohat. Rohat a acceptat prelungirea contractului, iar eu am ales să dau curs unei oferte mai bune din punct de vedere financiar venite de la Ceahlăul Piatra Neamț. A fost o greșeală, recunosc, iar de acolo a început declinul carierei mele”, a punctat Negoiță.

Disciplina lui Dan Petrescu
De-alungul activității ca fotbalist, Liviu Negoiță a lucrat cu mulți antrenori cu nume în România, ca Florin Marin, Ion Marin, Octavian Grigore, Ion Moldovan sau Dan Petrescu: „De la fiecare am avut de învățat câte ceva. Fiecare a venit cu un plus, important este să știi tu să iei ce e mai bun de la ei și să pui apoi în practică. Ce m-a impresionat la Dan Petrescu, spre deosebire de ceilalți antrenori cu care am lucrat, a fost disciplina strictă pe care o impunea. Disciplină din toate punctele de vedere, și tactică, și în afara terenului. Era și este unul din atuurile lui. Totul era pus la punct în cele mai mici detalii. Pentru mine a fost un pic dificil să mă adaptez la stilul său și la rigurozitatea pe care o impunea. Dacă la ceilalți antrenori, fiecare îți mai permitea câte ceva, cu Dan Petrescu era altfel. Nu făcea niciun compromis cu jucătorii. Mă bucur foarte mult că am apucat să lucrez cu el, chiar dacă numai pentru 4 luni”.

Petrolul și Urziceni, cele mai frumoase perioade
Așa cum a declarat, poate cele mai frumoase perioade din carieră, Liviu Negoiță le-a petrecut la Petrolul Ploiești și Unirea Urziceni. „Atât la Petrolul, cât și la Urziceni, m-am simțit foarte apreciat. A fost ca acasă. Am avut două atmosfere diferite în tribune la cele două formații. Chiar dacă Unirea Urziceni reprezenta cea mai mică localitate din Liga 1, suporterii se făceau simțiți la meciuri, deși erau mai puțini. La Ploiești, lucurile au stat altfel, pentru că toată lumea știe că galeria Petrolului este una din cele mai frumoase din țară. Și asta am văzut în cei 8 ani de ședere acolo, atmosfera fiind una incediară, indiferent dacă era un meci oficial, unul amical sau doar un simplu antrenament”, a mai adăugat Giani, care a făcut o scurtă caracterizare a sa ca fotbalist: „Seriozitate, muncă și disciplină. Astea au fost calitățile mele ca jucător și vreau să le păstrez și ca antrenor. Nu am fost înzestrat cu un talent foarte mare ca fotbalist, dar pot să spun că am avut o inteligență și o știință a jocului care m-a ajutat foarte mult, plus că am fost foarte muncitor”.

Atras de copii și juniori
După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Liviu a schimbat meseria și a devenit antrenor. Primul contact cu fotbalul din noua postură l-a avut în liga a 3-a, la FC Voluntari, unde le-a fost secund lui Romeo Bunică, Bogdan Andone și Robert Niță. A mai avut o încercare la seniori, anul trecut, timp de 4 luni, fiind ajutorul lui Adrian Szabo la FC Brașov, dar, în final, și-a dat seama că este atras mai mult de munca la juniori.

Astfel, el s-a întors, pe finalul lui 2014, la ACS Tâmpa Brașov (mai avusese o perioadă la prima școală de fotbal privată din Brașov înainte să fie chemat la echipa fanion a orașului) unde vrea să pună umărul la viitoarele performanțe ale celor mici: „Îmi place să lucrez mai mult la copii și juniori pentru că sunt mai sinceri, mai receptivi, mai corecți, mai atenți și mai dornici de a învăța. Când am plecat de la ACS Tâmpa, am făcut-o cu un regret imens că nu am putut să-i duc până la final pe elevii mei. Mi-am dorit foarte mult să mă întorc, să lucrez din nou cu ei și mă bucur că mi s-a îndeplinit acest lucru”.

Giani a precizat ce urmărește pentru viitor în munca sa la ACS Tâmpa Brașov: „Vreau ca micuții fotbaliști să stăpânească cât mai bine elementele de bază pentru ca atunci când o să ajungă să facă pasul de la juniori la echipa mare, să stăpânească bine procedeele tehnice tactice și în primul rând să aibe o conduită demnă de un jucător profesionst”.

Liviu a transmis și un mesaj părinților care au copii la ACS Tâmpa sau care vor să-i îndrume aici: „Aveți încredere în colectivul de la ACS Tâmpa. Din toate punctele de vedere. Este prima școală particulară de fotbal în Brașov, care a avut rezultate pe plan național, am avut grupe de campioni ai României. Cred că și noul proiect ce se conturează va fii la fel de bun, dacă nu poate mai bun decât cel din anii trecuți”.

Despre omul Liviu Negoiță:

– este căsători Simona Negoiță
– are doi băieți,  Denis (10 ani – portar la juniorii lui FC Brașov) și Robert Ștefan (4 ani)
– îi plac foarte mult filmele și serialele; serialele preferate sunt 24 și Spartacus, iar filmele preferate sunt Braveheart, Patriotul, Nașul
– actorii favoriți sunt Robert de Niro, Al Pacino, Mel Gibson
– este un bucătar desăvârșit, îi place să gătească, în special pește
– mâncărurile preferate sunt sarmalele și cașcavalul pane
– orașele favorite: din țară Brașov, Sibiu, Cluj; din străinătate: Anvers, Viena, Salzburg
– vrea să viziteze în viitor, cu familia, celebrul parc de distracții Disneyland din Paris
– lucrează la o surpriză pentru soția sa, o escapadă romantică într-un loc exotic, cu mult soare și nisip
– când eram mai mic visa să fie polițist sau doctor
– își ajută soția la treburile gospodărești ori de câte ori are ocazia