Actualul context internațional, dominat de conflictul din Golf, i-a determinat pe mulți români, care își rezervaseră vacanțe în străinătate, să se reorienteze spre stațiunile de pe litoral.
Pe litoral sunt așteptați în următoarele zile peste 5.000 de turiști.
Corina Martin este membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism și spune că litoralul a avut de câștigat de pe urma conflictului din Iran.
Corina Martin: Avem deja un procent foarte însemnat, din ce în ce mai însemnat, în agențiile de turism, de convertire a unor vacanțe pe destinații externe, care nu erau pe Dubai sau pe Abu Dhabi, ci destinații de Antalya, Egipt, de exemplu, și destinații chiar mai îndepărtate, dar în zona estică a lumii, de convertire a acestor opțiuni de vacanță din partea turiștilor români către destinații românești. Am vândut foarte multe pachete de Paște în România, în timp ce, de fapt, aceste vacanțe erau rezervate inițial pentru alte destinații externe.
Arhiepiscopia Tomisului va organiza și în acest an slujba de Înviere în aer liber, pe altarul de vară din curtea Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
