Sport

Linia 20, singura competiție de ciclism pe drumul spre Poiana Brașov, a ajuns la a 3-a ediție

Sorin Secli

Sfârșitul acesta de săptămână este dedicat ciclismului, fie că vorbim de Turul României, Brașovul fiind gazda celei de a treia etape (startul va fi dat vineri, 12 septembrie, ora 10.50, în Piața Sfatului), fie că vorbim de cei care vor să se bucure de sport și natură în singura cursă de biciclete care se desfășoară integral pe drumul care face legătura dintre Brașov și Poiana Brașov, Linia 20, care va avea loc sâmbătă.

Linia 20 a ajuns la a 3-a ediție

Aflată la a treia ediție, competiția ,,Linia 20”, denumită după numele liniei de autobuz care leagă orașul nostru cu Poiana, va aduce la start  300 de bicicliști, amatori și profesioniști.

Evenimentul este organizat de Asociația Cetatea Brașovului, în parteneriat cu Primăria Brașov, și are ca scop promovarea ciclismului în comunitatea brașoveană.

Pe traseul pe care circulă autobuzul 20, din Livada Poștei în Poiana Brașov, iubitorii acestui sport, amatori și profesioniști, pot participa la una dintre cele 3 probe: cursa populară, proba individuală cu start în bloc și contratimp pe echipe.

,,În data de 13 septembrie, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, organizăm cea de-a III-a ediție a concursului de ciclism de șosea  «Linia 20», pe traseul Livada Poștei – Poiana Brașov. Așteptăm la start peste 300 de cicliști, la trei probe. Vom organiza un start festiv în zona centrală a orașului și vom oferi kituri de participare concurenților. Pe parcursul zilei, traseul Livada Poștei –  Poiana Brașov va fi închis circulației publice în intervalele orare 9.00 – 12.30 și 14 .00 – 16.30. Programul competiției este următorul: De la ora 10 avem o cursă populară pe un traseu de 4 km, de la Livada Poștei până la cea de-a doua parcare a Belvederii spre Poiana Brașov.

Este o probă necompetitivă, perfectă pentru cei care vor să petreacă timp alături de familie. Aici nu contează viteza, ci bucuria de a fi împreună, așa că vă așteptăm la această probă. De la ora 11.00, pe un traseu de 11 km, avem proba individuală cu start în bloc. Aceasta se adresează cicliștilor care vor să își încerce puterile pe traseul spre Poiana Brașov. Se va putea rula în pluton, ca în marile tururi cicliste.

De la ora 15.00, pe același traseu, vom avea o probă mult așteptată, contratimp pe echipe. Așteptăm echipe de câte 4 persoane care vor pleca la un interval de 60 de secunde. Încheiem evenimentul cu o festivitate de premiere la care acordăm mai multe categorii de premii și, de asemenea, avem un eveniment de tip de tip «pasta party». Dacă doriți să aflați mai multe detalii, vă așteptăm pe linia20.ro,  și, de asemenea, vă rugăm să veniți la start, sâmbătă, 13 septembrie“, a declarat Andrei Moise, Asociația Cetatea Brașovului.

linia 20
linia 20

Probele și programul competiției: