Social

Licitație la români: „șpaga“, prevăzută în caietul de sarcini

Sebastian Dan

Oare când vom vedea un astfel de șantier?

Un autoturism nou cu o valoare între 25.000 euro şi 30.000 de euro şi o sumă între 30.000 euro şi 40.000 euro pentru „sesiuni de instruire oficială în ţară/străinătate” a unor angajaţi ai Companiei Naţionale pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) sunt câteva dintre cerinţele pe care va trebui să le îndeplinească firma de consultanţă care va câştiga licitaţia pentru reactualizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Comarnic-Braşov (58 km), scrie Gândul.

Condiţiile menţionate au fost introduse de CNADNR la începutul lunii septembrie în caietul de sarcini, modificând astfel documentaţia de licitaţie lansată în luna mai a.c.

Pe aceeași temă:

Avocaţii au contestat atât condiţia introdusă în caietul de sarcini în septembrie – autoturismul nou şi bugetul pentru   sesiuni de instruire – precum şi alte criterii „nelegale” de atribuire impuse de CNADNR, cum ar fi cel care se referă la experienţa pe care ar trebui să o aibă în domeniul parteneriatului public-privat (PPP) câştigătorul licitaţiei.  Avocaţii au motivat că în România nu a fost realizat nici un proiect de PPP pentru autostrăzi, aşadar criteriile de experienţă în PPP cerute de CNADNR sunt considerate nerealizabile de către casele de avocatură.