Zece copii de la Hărman au fost prezenți joi, la lecția deschisă de lupte greco-romane, unde au participat elevi cu vârstele cuprinse între 12 și 19 ani, sub îndrumarea profesorului Viorel Milinceanu.
Lunar, în cadrul microcercului de sporturi individuale, se desfășoară lecții deschise, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Brașov. Se ţine o lecție de către profesorul respectiv și apoi se discută un referat, care nu este scriptic, ci cuprinde un set de exerciții, care pot fi folosite în alte sporturi. În cadrul microcercului de la Brașov sunt profesori de gimasntică, schi – toate ramurile, patinaj, atletism, lupte libere, tenis de câmp și judo.
„La dl. profesor Milinceanu vreau să vă spun că am admirat disciplina de fier, unde execuțiile tehnice sunt de foarte înalt nivel. Iar cei care au performanțe înalte, se văd imediat. Foarte important este faptul că cei mici preiau imediat de la cei mari. Este o roată. Un schimb de ștafetă permanentă. Este extraordinar așa și pentru profesori, pentru că dacă ai lucra numai la nivelul celor mici sau al celor mari, și tu ca profesor te plafonezi. Te împrospătezi tu ca nivel profesional. Procedeele pe care le execută copiii sunt de foarte înalt nivel, iar ca efort sunt foarte impresionante”, ne-a declarat Georgeta Nazarie, coordonatoarea microcercului de sporturi individuale.
În cadrul microcercului sunt aproximativ 40 de profesori din județul Brașov. Următoarea acțiune, va avea loc în data de 23 mai, la Liceul Sportiv, susținută de Ștefan Alecu, care este doctorand.
CLICK pe poze pentru a se mări!
Lecția deschisă s-a numit „Execuție perfecționare procedee cu aruncarea peste piept” – salt, dublu salt, salt la un braţ. Ora a durat 50 de minute și a fost susținut de Viorel Milinceanu, fost campion naţional de juniori în 1986 şi multiplu medaliat la campionatele naţionale de seniori.
Milinceanu a început să practice luptele greco-romane la CSS CFR Braşov, cu maestrul Gheorghe Voicu, iar după ce a terminat şcoala, a făcut armata la Dinamo, și ulteiror s-a angajata la Steagu Roşu. După 11 ani, șeful de catedră Valentin Bârjac l-a adus la Liceul CFR.
Așa a ajuns ca Milinceanu să activeze ca antrenor la CSS Transporturi Braşov, din 1995 . În această perioadă i-au trecut prin mână 1700 – 1800 de copii. Dintre campionii pe care i-a crescut îi amintim pe Bogdan Tiba şi pe Marian Cristea (Locul 7 la Europene, locul 9 la Mondiale).
Părinţii care vor să practice acest sport pot să îl contacteze pe antrenorul Milinceanu la nr. 0752.927.585. Antrenamentele sunt de luni până vineri, de la 17.00 la 19.00, la sala de lupte a Colegiului de Transporturi.


