Din judeţ

Județul Brașov, locul 4 pe țară după numărul mediilor de 10 la Evaluarea Națională

Gabriela Bunghez

Rezultatele la Evaluarea Națională au fost publicate, luni, iar numărul mediilor de 10, obținute de candidații brașoveni, pune județul nostru în top, pe Harta notei 10 la acest examen.

La nivel național un număr de 839 din cei 160.468 care au susținut Evaluarea Națională în această sesiune au obținut media 10.

În urma rezultatelor înregistrate la Evaluarea Națională, 30 de candidați din Brașov, din 20 de unități de învățământ, au încheiat examenul cu media generală 10, astfel județul nostru se află pe poziția a patra.

Potrivit hărții postate pe site-ul Ministerului Educație, pe județe, cele mai multe medii de 10 au fost în Cluj (66), Iași (46) și Argeș (42). În București au fost 224 medii de 10.

Top 10 pe județe

  • Cluj – 66
  • Iași – 46
  • Argeș – 42
  • Brașov – 30
  • Olt – 25
  • Galați – 23
  • Bacău/Alba – 22
  • Timișoara/Vrancea 21
  • Dâmbovița – 20
  • Constanța/Suceava – 19

Cele mai puține medii de 10 au fost în județele Harghita și Covasna – o singură medie maximă.

Rezultatele la Evaluare Națională 2020, centralizate de Ministerul Educației, relevă că 76,1% dintre elevii care au participat la examen au obținut medii mai mari sau egale cu 5.​

Astfel, din cei 160.468 de candidaţi prezenți, un număr de: 135.101 candidaţi (76,1%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 38.310 candidaţi (23,9%) au obţinut medii mai mici ca 5.839 candidaţi au obţinut media 10.

https://newsbv.ro/2020/06/22/aproape-75-dintre-elevii-brasoveni-au-avut-medii-de-trecere-la-evaluarea-nationala/