Economie

Iulie aduce o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,55%

Gabriela Bunghez

Ministerul Finanțelor a lansat vineri, 3 iulie, cea de-a șaptea ediție a programului de titluri de stat Fidelis din 2026.

O nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,55%

FIDELIS VII, ce se va desfășura în perioada 03-10 iulie 2026, vine cu dobânzi atractive de până la 7,55% la emisiunile în lei și de până la 6,20% la cele în euro.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

titluri de stat Fidelis

Dobânzi atractive și neimpozabile, în lei şi euro

Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din iulie, vor beneficia de dobânzi atractive și neimpozabile:

În lei: