Pericolul YouTube: Ce am pierdut când am închis porțile comunității?
Educația nu a fost niciodată responsabilitatea exclusivă a părinților. În trecut, copiii erau formați în mijlocul unei comunități. Bunicii, vecinii, profesorii, toți aveau un rol în creșterea lor.
Astăzi, însă, ecranele au înlocuit chipurile familiare, iar YouTube a devenit educatorul principal al unei generații.
Profesorul Ion Negrilă avertizează într-un interviu recent că dezintegrarea comunității tradiționale a lăsat copiii vulnerabili emoțional și izolați social:
„Pe vremuri, copilul nu era crescut doar de mama și tata. Avea o comunitate în spate. Azi, e lăsat singur cu telefonul în mână, în cameră. YouTube-ul îl educă.”
Unde sunt bunicii de altădată?
În familia extinsă de odinioară, bunica nu era doar persoana care gătea, ci o sursă de povești, înțelepciune și sprijin emoțional. Acum, mulți copii își văd bunicii rar, în vizite scurte sau doar prin apeluri video.
Rolul lor formator se estompează, iar în locul legăturii calde, personale, apare un vid afectiv compensat artificial de conținut digital.
Copilul de azi: singur în cameră, cu un univers digital
Fără prezență adultă constantă, fără modele reale de comportament, copilul de azi își conturează valorile și identitatea prin algoritmi. Clipuri virale, influenceri, provocări de pe TikTok și YouTube – toate acestea îi învață ce să admire, cum să vorbească și, uneori, cum să se comporte în societate.
„Nu mai avem acel sat care creștea copilul. Azi avem ecrane care îl formează în absența afecțiunii reale”, spune Negrilă.
Efectele dispariției comunității în creșterea copiilor
Lipsa interacțiunilor reale are consecințe directe asupra dezvoltării emoționale și sociale:
- Scade capacitatea de empatie
- Crește nivelul de anxietate și izolare
- Se diminuează abilitatea de a comunica și relaționa autentic
- Copiii devin dependenți de validare digitală
Ce putem face ca părinți și educatori?
- Reconectarea copilului la realitate – încurajați jocurile afară, activitățile în familie, discuțiile fără telefon
- Implicarea bunicilor în viața copilului – vizite regulate, activități comune, povești
- Implicarea comunității – educatori, preoți, antrenori, vecini de încredere
- Limitarea expunerii la conținut nesupravegheat – setări de control parental, timp limitat pe ecrane
- Exemple pozitive în familie – copiii imită ce văd, nu ce li se spune
E timpul să redeschidem porțile comunității
Copilul nu are nevoie doar de tablete și internet rapid. Are nevoie de privirea caldă a bunicii, de o discuție reală cu un vecin, de sentimentul că aparține unei rețele umane vii. Reconstituirea acestui „sat invizibil” este esențială pentru a forma copii echilibrați, empatici și adaptați.
Întreaga emisiune poate fi urmărită în continuare, pe… YouTube!
