Educaţie

Spectacol caritabil organizat de Inspectoratul Școlar Județean Brașov

Marian Stoica

Inspectoratul Școlar Județean Brașov continuă, și în acest an, tradiția spectacolelor caritabile, întreruptă temporar de pandemie, încercând să păstreze vie amintirea unor profesori care au dăruit comunității în timpul vieții.

În cea de a zecea ediție, spectacolul caritabil „Dascăli memorabili” omagiază cariera și contribuția în comunitate a profesorilor Ioan Sorin Apan, Dănuț Bălan și Ioan Pancea și a altora asemenea lor. Ducându-ne cu gândul la toți profesorii care ne-au marcat gândirea și drumul în viață și care au plecat dintre noi prea devreme. Inspectoratul Școlar Județean

Când încă ar mai fi avut atâtea de dăruit. În memoria lor, toate fondurile rezultate din donații, vânzarea de bilete și din expoziția cu vânzare – care va fi organizată în foaier, în ziua spectacolului, vor fi donate în beneficiul HOSPICE Casa Speranței, anunță Inspectoratul Școlar Județean Brașov.

inspectoratul scolar brasov
inspectoratul scolar brasov

Inspectoratul Școlar Județean – obiective în acest proiect

Mulțumim partenerilor noștri, fără de care acest eveniment nu ar fi fost posibil: Centrul Cultural Reduta, Palatul Copiilor Brașov, Clubul Copiilor Codlea, Clubul Copiilor Râșnov Zărnești, Clubul Copiilor Făgăraş, Clubul Copiilor Victoria, Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Dumitru Stăniloae” Brașov, Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” Brașov, Colegiul Național „Dr. I. Meșotă” Brașov, Foton – Creație si Producție, Acting Studio Brașov, Fundația Tineri pentru Tineri – filiala Brașov.

„Mulțumim tuturor artiștilor care vor fi parte a acestui spectacol, sperăm memorabil, făcut din suflet pentru a dărui speranță. Vă așteptăm cu drag, 24 martie 2025, ora 17, la Centrul Cultural Reduta Brașov Să nu uităm că profesorii schimbă vieți„, transmit cei de la Inspectoratul Școlar Județean.

Sursă: comunicat Inspectorat Școlar Județean Brașov

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !