Eveniment

Incendiu cabană din Valea Râșnoavei. Intervenție dificilă a pompierilor brașoveni

Sebastian Dan

Incendiu Cabană. Un incendiu puternic a izbucnit duminică seară, în jurul orei 21:00, la o cabană situată pe Valea Râșnoavei.
Flăcările s-au manifestat cu violență la nivelul etajului și mansardei, existând pericol real de propagare la o pensiune aflată în imediata apropiere.

Incendiu cabană Valea Râșnoavei.Intervenție de amploare a pompierilor

La fața locului s-au deplasat de urgență șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD. Construcția fiind realizată integral din lemn, incendiul s-a dezvoltat și propagat rapid, ceea ce a complicat misiunea echipajelor de intervenție, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, lt. col. Ciprian Sfreja.

Intervenția este îngreunată și de lipsa surselor de alimentare cu apă din zonă. Pompierii acționează intens pentru localizarea și lichidarea focarului, cu eforturi susținute pentru a împiedica extinderea flăcărilor către clădirile învecinate.

Incendiu cabană Valea Râșnoavei. Nu sunt victime

Din fericire, până în acest moment nu s-au înregistrat victime. Misiunea pompierilor este în dinamică, iar situația rămâne sub supraveghere atentă.

Pompierii brașoveni continuă intervenția dificilă pentru a stăpâni incendiul și a proteja zonele învecinate. Vom reveni cu actualizări pe măsură ce situația evoluează.