Un urs a fost împușcat în Poiana Brașov, după ce, în ultimele zile, a încercat în mod repetat să pătrundă în anexele unui complex hotelier din stațiune.
Încă un urs a fost împușcat în Poiana Brașov, după ce şi-a făcut apariţia de mai multe ori la un hotel
Este vorba despre un mascul în vârstă de 9 ani, care a devenit o prezență constantă în zonă, reprezentând un risc pentru siguranța turiștilor și a personalului complexului.
Noaptea trecută, echipa operativă a decis extragerea prin împușcare a exemplarului, măsura fiind luată după repetatele tentative ale animalului de a intra în anexele unității de cazare.
Intervenția face parte din măsurile dispuse de autorități pentru gestionarea situațiilor în care urșii ajung în imediata apropiere a zonelor locuite sau frecventate de oameni, iar comportamentul acestora este considerat periculos.
