Echipa de handbal Corona Braşov a câştigat cu 30-26 (14-16) meciul jucat duminică, pe teren propriu cu HC Zalău. Partida a fost extrem de echilibrată mai ales în prima a ei, în care handbalistele Coronei au ratat şansa de a se desprinde şi de a intra la pauză la vestiar cu un avans pe tabelă.
Pauza a fost însă un sfetnic bun pentru Corona, în partea a doua a jocului atitudinea jucătoarelor antrenate de Dragoş Dobrescu a dat tuturor senzaţia că nu pot scăpa victoria, ceea ce de altfel s-a şi întâmplat. După un joc bine condus de la centru de Eliza Buceschi, care a demonstrat că poate fi liderul de care Corona are nevoie în teren, dar şi cu o apărare extrem de bună în care jucătoarele s-au ajutat enorm una pe alta, Corona a reuşit să rupe seria înfrângerilor cu o victorie în faţa unei echipe incomode.
Pentru Corona au marcat: Buceschi 12, Ciuciulete 6, Chiper 4, Tiron 3, Neagu 2, Popa 1, Bloj 1, Hotea 1.
La finalul partidei, Eliza Buceschi a spus că speră ca acest joc să fie un nou început pentru tot colectivul Coronei. „A fost un meci foarte greu pentru noi pentru că am jucat împotriva unui adversar dificil. Cred, însă, că la fiecare meci principalul nostru adversar suntem chiar noi. Mă bucur că am obținut cele trei puncte, însă mai mult mă bucur că am arătat ca o echipă, nu am cedat, ca în alte meciuri. Am intrat pe teren spunând că nu mai avem nimic de pierdut în campionat. Acest joc poate fi un nou început pentru colectivul nostru. Sper ca până la finalul sezonului să arătăm că merităm o altă poziție în clasament”.
Şi antrenorul Dragoş Dobrescu a punctat că numai cu o atitudine de echipă unită se pot câştiga meciuri, iar acest lucru a fost demonstrat cu prisosinţă în partida cu Zalău, una în care jucătoarele Coronei au obţinut împreună o victorie extrem de importantă.
„A fost o victorie cu adevărat muncită. Fetele au muncit mult, și-au dorit mult această victorie şi sunt bucuros că au şi obţinut-o. Asta nu înseamnă că la alte jocuri nu și-au dorit, însă astăzi am reușit să strângem rândurile și am prins și o zi bună. Felicit jucătoarele pentru felul cum au luptat. Doar așa se pot obține rezultate, ajutându-se una pe cealaltă şi trebuie să facem totul pentru a continua în acest fel. Ne așteaptă în curând un meci de Cupa României, competiție prin care încă ne putem atinge obiectivul. Îmi doresc să fi depășit pasa proastă și să fim în formă din ce în ce mai bună, de la meci la meci”