Corona Brașov a câștigat în stil de mare echipă meciul susținut în această după-amiază, la Mioveni, scor 36-30. Duelul a contat pentru etapa a 7-a a Ligii Florilor la handbal feminin.
Brașovencele au fost conduse la pauză cu 15-18, iar în repriza a doua, gazdele au avut chiar și 4 goluri avantaj, scor 24-20, fetele antrenate de Alin Bondar au evoluat senzațional în ultimele 20 de minute ale confruntării. Nu doar că au întors scorul dar au și câștigat la o diferență de 6 goluri. Matea Pletikosic a fost cea mai bună jucătoare de la Corona, cu 7 goluri și 10 pase decisive. Au mai punctat: Oana Cîrstea – 5g, Lasm, Azenaide, Fonseca și Klikovac – 4g fiecare, Voica, Lazăr și Marin, câte 2 goluri, Macarena și Patricia Moraru, câte o reușită.
După acest succes, Corona este pe locul 7, cu 9 puncte. Va întâlni, etapa viitoare, pe 28 octombrie, acasă, pe SCM Craiova.
Foto: Facebook / Corona Brașov
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI