Sport

Handbal: Corona a câștigat la Roman!

Sebastian Dan

handbalHCM Roman – Corona Brasov 24 – 27 (12 – 14), Acesta a fost rezultatul final al partidei pe care brașovencele au câștigat-o în deplasare.

Corona a fost cea care a dictat ostilităţile încă de la începutul meciului, conducând de cele mai multe ori, până la 7-8 în minutul 15. Gazdele revin ca de fiecare dată şi, chiar, preiau conducerea cu două goluri, pentru 11-9 în favoarea HCM, în minutul 20. Finalul de repriză aparţine, însă, tot Coronei, care egalează la 11 în minutul 26 şi încheie prima parte a meciului în avantaj de două goluri, 12-14.

„A fost un joc dur dar e o victorie mare de care aveam mare nevoie ca de aer, şi noi, şi ele, iar asta s-a văzut în felul în care s-a jucat acest meci. Suntem fericiţi cu toţii că am reuşit să ne trecem în cont toate cele trei puncte, după un joc exact şi o Ani Mîrcă în zi de mare graţie.Toate fetele au fost extraordinare şi le-am felicitat pe toate, dar Ani s-a remarcat astăzi şi ne-a ajutat enorm. E o victorie importantă, dar trebuie să rămânem concentraţi, pentru că ne aşteaptă meciuri cel puţin la fel de grele. De altfel, la cum se joacă acum campionatul, nu mai putem spune că vor fi meciuri uşoare, pentru că fiecare echipă vrea mai mult de la acest retur. Cu toate acestea, le-am spus fetelor la final, că trebuie să facem totul, meci de meci, pentru a ne menţine pe calul acesta frumos pe care am reuşit să ne urcăm şi să ne vedem de drumul nostru. Mulţumim tuturor celor care ne susţţin şi care trebuie să ştie că şi pentru ei luptăm atunci când intrăm în teren iar victoria este a tuturor”, a declarat Bogdan Burcea, tehnicianul Coronei.

Cea de-a doua repriză aduce o nouă revenire a HCM, care recuperează şi egalează la 18, în minutul 43. A fost ultimul moment de echilibru al meciului, balanţa înclinându-se din nou pentru Corona, care se distanţează la patru goluri, 19-23 min. 50. HCM nu mai are puterea să se apropie la mai puţin de două goluri, 23-25 min. 59, iar Corona obţine victoria cu 24-27, a treia în faţa Romanului, din cele patru întâlniri directe ale acestui sezon competiţional.

Marcatoare:

  • HCM Roman : Glibko 7 Ivan 1 Tošković 5 Stoleru 2 Drutu 1 Iuganu 6 Chitacu 1 Gherman 1
  • Corona : Zamfir 6 Cartas 6 Chiper 5 Ratiu 4 Tacalie 2 Pricopi 3 Dinca 1 . Olariu, portarul Brasovului 13 parade in aceasta partida !

Corona va juca următorul meci duminică, 31 ianuarie, pe teren propriu, în compania Universităăţii Craiova. Ora partidei va fi anunţată în aceste zile.